ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Echipa Manchester City a fost învinsă de Basel, dar s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

10:51 | 08.03.2018 Categorie: Sport

Chişinău, 8 mar. /MOLDPRES/. Manchester City a fost învinsă, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de echipa elveţiană FC Basel, în cea de-a doua manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, dar formaţia engleză s-a calificat în faza următoare a competiţiei graţie succesului obţinut în deplasare, scor 4-0, informează MOLDPRES.

Gabriel Jesus a deschis scorul în minutul 8 pentru gazde, însă Mohamed Elyounoussi a restabilit egalitatea nouă minute mai târziu, scor care s-a menţinut şi la pauză, pentru ca Michael Lang să aducă succesul pentru elveţieni, cu un gol înscris în minutul 71.

Manchester City a jucat în acest meci cu mulți jucătri de rezervă.

City: Bravo - Danilo, Stones, Laporte, Zinchenko - Gundogan (Diaz 66'), Toure, Foden (Adarabioyo 89') - B. Silva, G. Jesus, Sane. Antrenor: Pep Guardiola.

Basel: Vaclik - Lang, Suchy, Frei, Lacroix, Riveros - S. Die, Zuffi - Bua (Stocker 68'), Oberlin (van Wolfswinkel 74'), Elyounoussi. Antrenor: Raphael Wicky.

Ieri, a mai obţinut calificarea în sferturi Juventus Torino, cu scorul de 4-3 la general, în faţa celor de la Tottenham Hotspur. Real Madrid şi Liverpool sunt celelalte două echipe ajunse în această fază a competiţiei, în urma partidelor de marţi.

În ultimele patru meciuri din optimi, se vor întâlni, marţi, 13 martie, AS Roma şi Şahtior, în tur 1-2, precum şi Manchester United şi FC Sevilla, în tur 0-0, pentru ca o zi mai târziu să aibă loc partidele FC Barcelona - Chelsea, în tur 1-1, şi Beşiktaş - Bayern, în tur 0-5.

(Reporter I. Robu, editor M. Jantovan)

img18001889

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!