ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prognozele BNM se confirmă, rata anuală a inflației continuă să scadă

12:50 | 13.03.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Rata anuală a inflației a coborât, în luna februarie, la 5,4 la sută, față de 6.5 la sută în luna ianuarie și confirmă prognozele Băncii Naționale a Moldovei, care se așteaptă ca indicele prețurilor de consum să se diminueze încontinuu, informează MOLDPRES.

Biroul Național de Statistică anunță că inflația anuală la produsele alimentare a fost, în luna februarie de 8.1 la sută, la mărfuri nealimentare – 2,8 la sută și şi la serviciile prestate populaţiei respectiv 4,7 la sută.

Totodată, indicele preţurilor de consum în februarie 2018 faţă de luna ianuarie  a constituit 100,2%. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,2 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,3 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,2 la sută şi la serviciile prestate populaţiei – cu 0,1 la sută.

Rata anuală a inflației se va diminua încontinuu, de la nivelul de 7.3 la sută înregistrat în luna decembrie 2017, până la aproximativ 2.5 la sută în trimestrul IV 2018. Ulterior, aceasta va reveni în cadrul intervalului de variație de ± 1.5 puncte procentuale de la ținta de 5.0 la sută în trimestrul doi 2019, potrivit Raportului asupra inflației nr. 1. BNM a revizuit, în februarie, în scădere prognoza ratei inflației pentru acest an la 3,7 la sută, față de 4  la sută cât anticipa în raportul asupra inflației nr. 4, lansat în luna noiembrie anul trecut.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

img18001984

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!