ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

17:45 | 14.03.2018 Categorie: Comunicate

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. 

A fost semnat Acordul de colaborare între Primăria Chișinău și ONG-urile ce reprezintă persoanele cu disabilităţi

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu a semnat astăzi un Acord de colaborare cu ONG-urile care apără drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Din partea societăţii civile acordul de colaborare cu autorităţile locale a fost semnat de către Vitalie Meșter, director executiv al Centrului de asistență juridică pentru persoanele cu dizabilități și Igor Meriacre, director executiv al Asociației „Motivaţie”.

Documentul semnat are drept scop dezvoltarea unui parteneriat continuu şi eficient între organizațiile societății civile şi Primăria municipiului Chișinău, în domeniul asigurării accesibilități spațiului public, transportului și clădirilor publice din municipiu.

Potrivit acordului, Primăria Chișinău își asumă anumite obligativități de domeniul actualizării actelor normative de profil, intervenții pe străzi, acces facil în clădiri și instituții sociale, în vederea asigurării accesibilității spațiului public, transportului și clădirilor publice din municipiul Chișinău pentru persoanele care se deplasează în scaun rulant, cele cu probleme de auz, de văz, precum și a părinților cu copii în cărucior.

Primarul general interimar, Silvia Radu, a îndemnat partenerii acordului nou semnat să se implice activ în implementarea activităților specificate în document, pentru a obține un rezultat vizibil: „Chișinăul – accesibil pentru toți. Atunci când vor fi îndeplinite lucrări la drumuri, pasaje, intrarea în clădiri etc., rugăm să vă asigurați că sunt respectate standardele prevăzute de legislație. Dacă apar probleme, să le enunțați, pentru ca în comun să le putem depăși”, a specificat primarul interimar al Chișinăului.

De cealaltă parte, reprezentanții ONG-urilor, semnatari ai Acordului de colaborare, și-au arătat disponibilitatea de a participa la aprobarea proiectelor tehnice pentru inițiativele care urmează a fi realizate vizavi de accesul persoanelor hipoacuzice, nevăzătoare, celor în scaun rulant pe străzi, în clădiri, în transport și instituții publice.

„Având semnat acest acord, înseamnă că lucrurile deja au pornit din loc și că suntem responsabili toți deopotrivă pentru îmbunătățirea stării de lucruri”, a menționat Vitalie Meșter, director executiv al Centrului de asistență juridică pentru persoanele cu dizabilități.

Durata acordului de colaborare dintre Primăria municipiului Chișinău, AO „Centrul de asistență juridică pentru persoanele cu dizabilități” și AO Asociația „Motivaţie” din Moldova este de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestuia.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!