ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE a aprobat noile tarife la gazele naturale și a decis recalcularea acestora pentru primele două luni ale anului

12:33 | 16.03.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Consiliul de administrație al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi prețurile și noile tarife la transportul, distribuția și furnizarea de gaze naturale. Moldovagaz a prezentat în ședința publică o notă în care își exprimă dezacordul cu proiectul, iar experții au cerut amânarea aprobării hotărârii până când vor fi clarificate toate întrebările legate de costurile luate în calcul la stabilirea tarifelor, informează MOLDPRES.

Potrivit deciziei, prezentate în ședință de Alexandru Mija, șeful Departamentului tarife și analize economice al ANRE, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali a fost micșorat în medie cu 20,3 la sută, până la 4420 lei pentru o mie de metri cubi de gaze (fără TVA). Furnizorul de gaze naturale a solicitat o reducere cu 11,4 la sută a tarifului mediu pentru consumatorii finali, de la 5545 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, până la 4914,97 de lei.

Tariful la gazele naturale furnizate consumatorilor casnici pentru un volum de până la 30 metri cubi (inclusiv) a fost stabilit la nivel de 4705 lei pentru o mie de metri cubi, cu 1187 lei mai mic decât cel în vigoare. ANRE a aprobat un tarif la gazele naturale la un consum ce depășește 30 metri cubi pentru un apartament (casă) de 4895 lei, în scădere cu 1243 lei față de cel actual.

În tariful ce a fost aprobat nu este inclusă taxa pe valoarea adăugată (TVA). La furnizarea de gaze către consumatorul final se aplică o taxă pe valoarea adăugată de 8 la sută, care este inclusă în factură.

Directorul ANRE, Tudor Copaci, a declarat că noile tarife au fost stabilite pentru anul 2018, astfel că facturile achitate de populație și agenții economici în primele două luni ale anului vor fi recalculate în scădere. „Consumatorii vor achita în acest an în total cu 1,5 miliarde de lei mai puțin pentru gaze decât în anul 2017”, a mai spus Copaci.

Potrivit directorului ANRE au fost luate în calcul devieri tarifare pozitive în sumă de 270 milioane de lei și nu au fost luate în calcul pierderi de peste 460 milioane de lei. Referindu-se la faptul că noile tarife au fost construite pe un curs de schimb de 17,68 lei pentru un dolar, Copaci a menționat că s-a pornit de la prognoza actualizată a Ministerului Economiei, convenită cu Fondul Monetar Internațional, curs care a fost aplicat și la elaborarea bugetului de stat și altor documente.

Reprezentanții Moldovagaz au prezentat o notă care conține 10 puncte referitoare la dezacordul față de cheltuielile de bază luate în calcul, tariful de transportare, uzura, tariful de distribuție  și altele. Mai mulți experți au contestat calculele și au arătat, în particular, la faptul că costurile suportate de întreprindere pentru anii 2015, 2016, 2017 nu au fost aprobate de Agenției, cum prevede metodologia.

Ultima modificare a tarifului la gaze a fost efectuată la 26 ianuarie 2016, când tariful mediu pentru consumatorii finali a fost aprobat la nivel de 5545 lei pentru o mie de metri cubi, în descreștere cu 677 lei sau 10,9 la sută față de tariful în vigoare la momentul respectiv. Tariful pentru consumatorii casnici a fost micșorat cu 10,1 la sută.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază) 

img18002103

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!