ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

15:54 | 16.03.2018 Categorie: Comunicate

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. 

Moldova și Italia fortifică cooperarea economică bilaterală

Impulsionarea cooperării economice bilaterale moldo-italiene a fost subiectul discuției de astăzi a ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu Ambasadorul Republicii Italia în țara noastră, Valeria Biagiotti.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că cooperarea comercial-economică dintre țările noastre este în ascensiune în ultima perioadă, subliniind că Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Republicii Moldova, precum și în top 5 investitori. „Extinderea și dezvoltarea în continuare a dialogului mediului de afaceri din ambele țări și intensificarea relațiilor bilaterale cu partenerii externi reprezintă una dintre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii, atât pentru a facilita activitatea investitorilor în țara noastră, cât și pentru a promova implementare reformelor economice”, a notat Chiril Gaburici.

Ambasadoarea Republicii Italia a mulțumit pentru colaborarea fructuoasă dintre țări, accentuând intenția de a promova activ oportunitățile oferite de Republica Moldova în rândul investitorilor. În acest sens, Valeria Biagiotti l-a invitat pe Chiril Gaburici să participe la Forumul economic anual, care se va desfășura în toamna anului 2018, la Chișinău. Forumul reprezintă o platformă pentru facilitarea atragerii potențialilor investitori și pentru promovarea unor parteneriate durabile la nivel internațional.

În cadrul discuțiilor, a fost abordată problema unor companii italiene din domeniul infrastructurii drumurilor naționale. Din cauza neexecutării obligațiilor de către unii contractori italieni, au fost reziliate contractele cu câteva companii implicate în reabilitarea drumurilor. Astfel, ambele părți au convenit asupra identificării unor soluții conform legislației în vigoare, încât investitorii să beneficieze de un mediu investițional favorabil. În paralel, au fost discutate progresele obținute de alte companii italiene în executarea construcțiilor de reabilitare a unor porțiuni de drumuri din Republica Moldova.

Conform informației oficiale, în Republica Moldova activează 1385 întreprinderi cu capital italian în valoare de circa 1,7 miliarde de lei. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Italia, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, a înregistrat aproximativ 567,23 milioane de dolari, în creștere cu 18,52% comparativ cu anul 2016.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!