ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

14:06 | 22.03.2018 Categorie: Comunicate

Ministrul Monica Babuc a avut o întrevedere cu Janssen Teixeira, noul coordonator de proiect al Băncii Mondiale

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Astăzi, 22 martie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale în Republica Moldova, la care a fost prezentat noul coordonator al Proiectului Reforma Învățământului din Moldova (PRIM), Janssen Teixeira.

În debutul întrevederii, ministrul Monica Babuc a mulțumit Oficiului Băncii Mondiale pentru suportul constant pe care îl acordă Republicii Moldova în domeniul educației, prin implementarea unor proiecte viabile și cu rezultate palpabile. În context, oficialul a menționat că la ședința de ieri a Guvernului a fost aprobată Hotărârea privind finanțarea lucrărilor de renovare a 6 instituții de învățământ primar, gimnazial și liceal din subordinea autorităților administrației publice locale, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială, prin intermediul PRIM.

Pe lângă reabilitarea școlilor de circumscripție, Acordul de finanțare semnat cu Banca Mondială prevede un suport bugetar și pentru formarea cadrelor didactice și de conducere, perfecționarea sistemului de evaluare a elevilor, îmbunătățirea calității datelor și a sistemelor de management în educație, elaborarea noului modul privind învățământul profesional tehnic pentru Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME), etc.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este implementat în perioada aprilie 2013 – august 2018 și sprijină programul de reforme al Guvernului prin finanțarea activităților care consolidează calitatea educației. Prin intermediul PRIM, Banca Mondială oferă asistență pentru: ajustarea rețelei școlare prin realocarea elevilor în școlile de circumscripție; reabilitarea infrastructurii școlilor și dotarea lor conform standardelor de calitate; implementarea la nivel național a formulei de finanțare per elev; modernizarea SIME; consolidarea sistemului de testare și evaluare, etc.

La final, părțile au convenit să continue dialogul și să examineze posibilitatea dotării instituțiilor de învățământ primar și secundar general cu laboratoare școlare și calculatoare performante, asigurării cu materiale didactice și echipament special a elevilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, dezvoltării capacităților instituționale ale Inspectoratului Școlar Național și ale Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, precum și a pilotării unui nou mecanism de finanțare a instituțiilor preșcolare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!