ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Strategia de Dezvoltare a Societății Civile pentru anii 2018-2020 a fost aprobată de Parlament

13:22 | 23.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Strategia de Dezvoltare a Societății Civile pentru anii 2018-2020 și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia au fost aprobate astăzi în Legislativ cu votul a 61 de deputaţi, comunică MOLDPRES.

Documentul urmăreşte implementarea a trei obiective generale care prevăd consolidarea cadrului de participare a societăţii civile la elaborarea şi monitorizarea implementării politicilor publice, promovarea şi consolidarea durabilităţii financiare a societăţii civile și dezvoltarea spiritului civic activ şi a voluntariatului. 

Obiectivele Strategiei urmează a fi realizate prin mai multe activități care vizează dezvoltarea mecanismului instituţional de colaborare între instituţiile statului şi societatea civilă în procesele de elaborare, monitorizare şi de evaluare a politicilor publice.

Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile din Republica Moldova a demarat la începutul anului 2017, în cadrul unui grup de lucru intersectorial, divizat în trei subgrupuri de lucru conform obiectivelor generale ale Strategiei. Acesta a fost creat prin dispoziția Președintelui Parlamentului și format din reprezentanți ai societății civile, Guvernului și Parlamentului, cu susţinerea partenerilor de dezvoltare. Pe parcursul procesului de elaborare, au avut loc 17 întruniri în subgrupuri și au fost organizate consultări publice în cadrul cărora opt instituții de stat și cinci organizații obștești au expediat propuneri și obiecții asupra proiectului.

Actualmente, în Republica Moldova sunt înregistrate la Ministerul Justiţiei circa 7 950 de asociaţii obşteşti naţionale, excluzând fundaţiile, instituţiile private şi publice şi organizaţiile religioase.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!