ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiţiei

18:57 | 23.03.2018 Categorie: Comunicate

Colegiul disciplinar al judecătorilor are 2 membri noi

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Justiţiei a încheiat concursul de selectare a 2 candidați din partea societății civile în Colegiul disciplinar al judecătorilor.

La concurs au participat 5 candidați. Comisia de selectare, din care fac parte reprezentanții Ministerului Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, a selectat 2 candidați cu cel mai înalt punctaj.

Astfel au promovat concursul Angela Otean și Stela Botnaru. Angela Oteanu este Secretar General al Federației Sindicatelor din Moldova „Sindlex” și a activat anterior în cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare. De asemenea, a promovat concursul Stela Botnaru, conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

Amintim că potrivit legii, Colegiul disciplinar examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Mandatul noilor membri va fi de 6 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!