ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi artiști plastici din România și-au expus lucrările la Chișinău

18:00 | 26.03.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. O expoziție de sculptură și pictură cu genericul ”Acum și în veac” a artiștilor plastici Maxim Dumitraș și Mihai Perca a fost vernisată astăzi la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.

Expoziția prezintă circa 50 de lucrări de sculptură și de pictură și este organizată de Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău în colaborare cu Centrul de Cultură George Apostu din Bacău, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu, Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Evenimentul se integrează în activitățile culturale de anvergură, ce marchează 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Înainte de vernisaj, a fost lansat albumul de artă al artiștilor Maxim Dumitraș (sculptură) și Mihai Perca (pictură) „Acum și în veac”, un catalog ilustrat, editat de Muzeul Național de Artă al Moldovei, care însoțește expoziția și recreează sugestiv parcursul de excepție al celor doi artiști. La eveniment au participat Secretarul de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova, Andrei Chistol, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale din România, Gheorghe Popa, istoricul dr. Virgil Ștefan Nițulescu și dramaturgul Mircea M. Ionescu. Programul a fost întregit de un recital susținut de cvartetul Select Strings Quartet al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău.

În alocuțiunea sa, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, a menționat că cei doi artiști remarcabili se completează reciproc în mod excepțional. Potrivit lui Zbârnea, sculptorul Maxim Dumitraș este un artist foarte profund, care se apropie prin obiectul tradițional de arta modernă, iar Mihai Perca este un artist excepțional prin ceea ce face și prin felul lui de a fi.

În context, istoricul de artă din România Vasile Duda a subliniat că expoziția organizată de cei doi artiști afirmă într-un mod inedit importanța solidarității umane, bazată pe respectul tradițiilor, pe valorile sincerității și a reîntoarcerii la simplitatea și modestia firescului, ca să putem dobândi trăinicia prezentului și încrederea în perspectivele viitorului uman comun.

Maxim Dumitraș s-a născut la 27 septembrie 1958 la Sângeorz-Băi. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru al Asociației Internaționale de Artă, Paris, Franța. A participat la peste 22 de expoziții personale în țară și străinătate și la peste 100 de expoziții de grup sau colective. A fost distins cu Premiul Național „Constantin Brâncuși”, Marele Premiu „George Apostu”, premiul special pentru sculptură „Ion Grecu”, medalia „Meritul Cultural”, medalia omagială „Ion Irimescu – 100” - acordată de Ministerul Culturii si Cultelor și premii.

Mihai Perca s-a născut în localitatea Roman, județul Neamț. În anul 1969, a absolvit Academia de Artă „Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca. Pe lângă expozițiile personale organizate la Bistrița, Cluj, București, pictorul Mihai Perca a participat la peste 20 de expoziții de grup naționale și internaționale. A obținut Premiul I la Bienala Internațională de Pictură de la Chișinău (2015), Premiul UAP, Saloanele Moldovei, Bacău (2003) și Premiul pentru pictură „Lucian Blaga” (1995). 

Expoziția va fi deschisă până la 27 aprilie.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img18002432

img18002432

img18002432

img18002432

img18002432

img18002432

img18002432

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!