ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Naționalul ieșean și-a încheiat turneul la Chișinău

10:55 | 29.03.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. După ce a prezentat spectacolul ”Seceta roșie”, montat de Petru Hadârcă după „Cartea foametei” de Larisa Turea, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași și-a încheiat ieri seară turneul  la Chișinău cu spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri în regia lui Ion Sapdaru, care a fost jucat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.

Turneul Naționalului ieșean a fost efectuat în cadrul ediţiei a 5-a a proiectului “Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi și Chişinău”, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Solicitat de MOLDPRES, regizorul Ion Sapdaru a menționat că  aceasta a fost cea de-a 20-a reprezentație a spectacolului ”Chirița în provincie”, montat într-o nouă viziune regizorală.  „Chirița în provinție” rămâne inepuizabila capodoperă dramatică românească din care, fie că recunoaștem, fie că nu, ne tragem seva noastră națională.  …Și orice român poate să spună în sinea sa:  Madame Chirița c’est moi!”, a  subliniat  Ion Sapdaru.

La rândul său, actorul  Horia Veriveș a spus că este cel mai tânăr interpret al rolului Chiriței, pe care a visat să-l joace mult mai târziu,  însă grație regizorului Ion Sapdaru,  rolul râvnit i-a fost oferit la vârsta de doar 33 de ani. „Am primit propunerea de a juca Chirița cu reverență, gândindu-mă la moștenirea înaintașilor care au jucat acest rol pe scena Teatrului Național Iași. Si cu emoția și responsabilitatea de a duce mai departe un rol ce ne reprezintă”, a precizat  Horia Veriveș. În context,  actorul Dumitru Năstrușnicu și-a exprimat și el recunoștința pentru rolul încredințat de regizor – cel al lui Bârzoi, care ”este un rol important și de o mare responsabilitate”.

Din distribuție mai fac parte: Gelu Ciobotaru (Guliță),  Iuliana Budeanu (Luluța),  Irina Răduțu Codreanu (Safta), Doru Aftanasiu (Domnul Șarl), Cosmin Maxim (Leonaș), Sorin Cimbru (Ion) ș.a.

Directorul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă a afirmat că la viața sa a văzut mai multe Chirițe în interpretarea lui Constantin Constantinov, Sandri Ion Șcurea, Igor Chistol și este  nespus de curios să vadă acest rol într-o nouă interpretare.

Spectacolul Naționalului ieșean s-a bucurat de un mare succes,  sala aplaudând în picioare.

Proiectul „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău” a fost lansat în 2014, fiind cel mai amplu schimb cultural între teatrele din cele două ţări.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18002551

img18002551

img18002551

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!