ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2018-2022

15:36 | 04.04.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv proiectul de lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2018-2022, precum și Planul de acțiuni aferent implementării acestei strategii. Strategia stabileşte politica statului în domeniul pieţei financiare nebancare pentru cinci ani, documentul fiind în deplină consonanţă cu acţiunile în cadrul cooperării Republica Moldova - Uniunea Europeană şi cu alte directive de politici publice, informează MOLDPRES.

Documentul de politici este axat pe transpunerea prevederilor legislației comunitare, ceea ce va permite participanților pieței și investitorilor să profite de avantajele pieței unice europene. De asemenea, vizează creșterea eficacității supravegherii prin trecerea la supravegherea activității entităților în baza prevenirii și gestiunii riscurilor.

Se preconizează sporirea nivelului culturii financiare a populației privind serviciile și instrumentele pieţei financiare nebancare și creșterea încrederii consumatorului, asigurând protecția acestuia. Dezvoltarea și consolidarea capacităților instituționale și operaționale ale Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) pentru a asigura o guvernare bazată pe performanță, este un alt obiectiv al Strategiei.

CNPF precizează că documentul reprezintă o viziune complexă în perspectiva următorilor cinci ani pentru crearea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a operatorilor și operațiunilor pe piața financiară nebancară, care să contribuie la stabilitatea și dezvoltarea sustenabilă a acesteia.

Potrivit  Strategiei,  deși volumul emisiunilor de acțiuni din anul 2017 (462,9 milioane de lei) a fost în creștere dublă față de 2015, acesta a constituit doar 42 la sută din cel realizat în 2012, iar volumul total al tranzacțiilor cu valori mobiliare pe piața secundară înregistrate în 2017 (563,9 milioane de lei) s-a redus de două ori comparativ cu 2016.

Piața de asigurări este o piață concentrată, unde primele cinci societăți înregistrează o cotă de piață de aproximativ 67 la sută (2016), constată CNPF. Cota asigurărilor obligatorii este ridicată, în timp ce asigurările de viață și celelalte sectoare sunt subdezvoltate.

Comisia Națională a Pieței Financiare propune ca pentru reanimarea acestui sector să fie întreprinse mai multe acțiuni, în special consolidarea cadrului legislativ şi normativ pentru dezvoltarea pieţei financiare nebancare, consolidarea stabilităţii financiare şi asigurarea solidităţii financiare prin implementarea supravegherii prudenţiale pe piaţa financiară nebancară, îmbunătăţirea conduitei de piaţă şi creşterea încrederii consumatorului. Totodată se propune să fie consolidate capacităţile instituţionale şi operaţionale ale CNPF, dezvoltarea sistemului informaţional automatizat de gestionare şi monitorizare a pieţei financiare nebancare.

Proiectul de lege urmează să fie remis Parlamentului spre examinare și adoptare.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!