ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Convenția moldo-georgiană privind evitarea dublei impuneri va fi publicată în Monitorul Oficial

14:04 | 05.04.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Legea pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Georgiei va fi publicată mâine în Monitorul Oficial al R. Moldova. Documentul prevede evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, relatează MOLDPRES.

Potrivit legii, aceasta presupune intensificarea colaborării economice dintre cele două state, prin crearea condițiilor favorabile pentru comunitățile de business și atragerea investițiilor străine în economiile naționale.

De asemenea, documentul reglementează modalitatea efectuării schimbului de informații dintre părți în vederea evitării dublei impuneri și a prevenirii evaziunii fiscale.

Convenţia moldo-georgiană a fost semnată în noiembrie 2017, în timpul vizitei de lucru a premierului Pavel Filip la Tbilisi.

Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor Convenției. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Guvernul Georgiei cu privire la ratificarea documentului.

În prezent, Republica Moldova aplică Convenţii/Acorduri pentru evitarea dublei impuneri cu 48 de state.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18002781

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!