ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chişinău a fost inaugurată o placă comemorativă în memoria pictorului Mihail Grecu

15:22 | 05.04.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. O placă comemorativă în memoria artistului plastic Mihail Grecu, laureat al Premiului de Stat, deţinător al ”Ordinului  Republicii”, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost inaugurată astăzi la Chișinău, pe fațada blocului în care a locuit în perioada 1974-1998, informează MOLDPRES.

Placa a fost confecționată din bronz, pe un suport din piatră de Cosăuți, de către artiștii plastici Victor Macovei și Ruslan Tihonciuc.

În alocuțiunea sa, șefa Direcției Patrimoniu Cultural a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Svetlana Pociumban a menționat că inițiativa de a  inaugura această placă îi aparține ministerului de resort, ea fiind realizată în parteneriat cu Primăria municipiului  Chișinău. Potrivit sursei citate, placa urma să fie dezvelită în 2016, când am marcat 100 de ani de la nașterea regretatului pictor, însă s-a reușit acum, când, pe 9 aprilie, se împlinesc 20 de ani de la trecerea lui în eternitate.

La rândul său, șeful cabinetului ministrului Monica Babuc, Gheorghe Postică a afirmat că  Mihail Grecu a fost un deschizător de drumuri, care este considerat fondatorul modernismului în artele plastice de la noi. ”Mihail Grecu este un simbol. El a reușit să creeze o școală în arta plastică națională, care a fost și  continuă să fie apreciată înalt dincolo de hotarele țării”, a accentuat Gheorghe Postică.

În context, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Dumitru Bolboceanu a afirmat că  la Chișinău  e necesar să fie creat un muzeu, în care s-ar regăsi creația lui Mihai Grecu. O expoziție cu lucrările sale va fi organizată în curând la Muzeul Național de Artă din București.

Mihail Grecu s-a născut la 22 noiembrie 1916 în satul Faraonovka, judeţul Starokazacie din sudul Basarabiei. A copilărit în satul Taşlâc, în familia adoptivă Pascaru. Între anii 1928-1937 şi-a făcut studiile la Şcoala Normală din Cetatea Albă condusă de Nicolae Ţane, iar  în perioada 1937-1940 studiază la Academia de Arte Plastice din Bucureşti. În 1940 se transferă în Basarabia împreună cu soţia sa Esfira Bric, colegă la Academia de Artă. Studiază la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău, clasa profesorului M. Gamburd. În 1978 i se acordă Premiul de Stat al RSSM pentru seria „Aici au fost cazărmi”.

În 1990 devine laureat al Premiului de Stat al URSS în domeniul artelor plastice, iar în 1991 ia Marele Premiu al Ministerului Culturii din România în cadrul Saloanelor Moldovei. În 1992 i se conferă ”Ordinul Republicii” şi titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Mihail Grecu s-a stins din viaţă la 9 aprilie 1998.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18002790

img18002790

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!