ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În pădurile din Teleneşti şi Hânceşti au loc lucrări de combatere aeriană a dăunătorilor

12:17 | 18.04.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. În a doua jumătate a lunii aprilie în fondul forestier naţional sunt desfăşurate lucrări de combatere aeriană a dăunătorilor defoliatori. Conform datelor cercetărilor silvopatologice, suprafaţa arboretelor afectate de dăunători defoliatori constituie 69653 ha, dintre care 34456 ha reprezintă focare ce necesită măsuri de protecţie, transmite MOLDPRES.

Anul acesta întreprinderea silvică Telenești va executa lucrări de combatere aeriană împotriva trombarului frunzelor de frasin, pe o suprafață de 502 ha, iar entitatea “Hâncești-Silva” va efectua combaterea terestră în arborete, prin metoda petrolizării pontelor de omidă păroasă a stejarului, pe o suprafață de 30 ha. Toate activităţile sunt stipulate într-un ordin al Agenţiei “Moldsilva” cu privire la măsurile de protecţie a pădurilor în anul 2018.

Entitățile silvice supuse combaterii aeriene vor asigura respectarea cerinţelor legislaţiei silvice, ecologice şi sanitare, vor organiza şi îndeplini lucrările la nivelul corespunzător prin respectarea măsurilor de carantină şi securitate a muncii.

Solicitat de MOLDPRES, Dumitru Galupa, directorul Institutului pentru Cercetări şi Amenajări Silvice, a informat că preparatele folosite în combaterea aeriană nu sunt dăunătoare și periculoase pentru viața omului. “Însă angajaţii întreprinderilor silvice antrenate în procesul de combatere a dăunătorilor vor informa proprietarii de stupine (prisăci), aflate în preajma zonelor forestiere unde au loc lucrările, ca familiile de albine să fie închise în ziua respectivă”, a subliniat Dumitru Galupa.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18003103

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!