ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul turc a aprobat prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă

11:39 | 19.04.2018 Categorie: Externe

Ankara, 19 apr. /MOLDPRES/. Parlamentul turc a aprobat miercuri prelungirea cu încă trei luni a stării de urgenţă decretată după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, relatează Reuters, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Turcia va putea organiza astfel pe 24 iunie alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale, anunţate miercuri de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în cadrul stării de urgenţă.

Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.

Circa 50.000 de persoane au fost arestate şi alte 150.000 au fost demise din funcţie prin decrete sau ordine emise în cadrul stării de urgenţă. Aproape zilnic alte persoane sunt arestate pentru acuzaţii de terorism.

Guvernul turc susţine că este nevoie de starea de urgenţă pentru a combate terorismul, în special acţiuni ale mişcării clericului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că a organizat lovitura de stat eşuată din 2016.

Ministrul turc al apărării Nurettin Canikli a anunţat miercuri că autorităţile turce au identificat 3.000 de persoane în cadrul forţelor armate bănuite că ar avea legături cu Fethullah Gulen, iar acestea vor fi destituite în zilele următoare.

(Editor M. Jantovan)

img18003151

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!