ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

18:24 | 19.04.2018 Categorie: Comunicate

A fost lansat primului FabLab regional în sediul Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din or. Ungheni

Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Astăzi, 19 aprilie, a avut loc lansarea primului FabLab regional în sediul Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din or. Ungheni. Inițiativa constă în crearea unei rețele de ateliere de producție la scară mică, dotate cu echipamente de producție, inclusiv cu utilaje controlate de calculator, care vor servi drept platforme de inovare și învățare aplicată, precum și ca imbold pentru dezvoltarea antreprenoriatului rural.

La eveniment a participat secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, care în alocuțiunea sa a menționat că: „Ne bucurăm de transformarea continuă a bibliotecilor publice, care astăzi sunt gazda unei impresionante Fabrici laborator, ce oferă comunității locale oportunitatea de a explora și de a-și utiliza capacitățile creative. Grație tehnologiilor și instrumentelor moderne cu care a fost echipat, acest atelier este o platformă utilă de inovație pentru toți doritorii de a crea prototipuri și a descoperi beneficiile fabricării digitale”.

Fabrica laborator din Ungheni este dotată cu imprimante 3D, dispozitive de tăiat cu laser, mașini de cusut cu funcție de brodat, kituri de robotică și unelte electronice. Atelierele se adresează profesorilor care predau științele exacte, inginerilor, inventatorilor sau tinerilor cu idei de afaceri bazate pe tehnologii digitale, care vor putea să experimenteze și să chiar producă, la scară mică, etichete, accesorii, cărți de vizită, ecusoane și alte obiecte din hârtie, carton, plastic sau lemn, precum și articole din textile.

Similar FabLab-ului din or. Ungheni, alte două fabrici laborator urmează să fie deschise în bibliotecile publice din Drochia și Cahul, care vor plasa Republica Moldova pe harta internațională a celor peste 1200 de FabLab-uri din întreaga lume. Rețeaua globală de elevi, profesori, ingineri, cercetători, inventatori din peste 30 de țări urmează să acrediteze, oficial, filialele din țara noastră în luna mai a anului curent.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!