ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele Poroşenko a cerut separarea Bisericii ortodoxe ucrainene de Patriarhia Moscovei

19:10 | 19.04.2018 Categorie: Externe

Kiev, 19 apr. /MOLDPRES/. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a propus joi în faţa parlamentului de la Kiev crearea unei Biserici ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, decizie pe care o consideră de importanţă 'geopolitică', informează MOLDPRES cu referire la AGERPRES și EFE.

'Această decizie merge mult dincolo de mediul ecleziastic. Este vorba despre independenţa noastră definitivă faţă de Moscova. Aici nu vorbim doar de religie, ci de geopolitică', a explicat Poroşenko în faţa Radei Supreme (legislativul ucrainean).

Autodescriindu-se drept un credincios convins, liderul ucrainean a insistat că este în joc 'securitatea naţională şi apărarea în faţa războiului hibrid' rus, întrucât 'Kremlinul vede în Biserica Ortodoxă Rusă unul dintre principalele sale instrumente de influenţă în Ucraina'.

'Nu vom rămâne indiferenţi în faţa ingerinţei unui alt stat în problemele noastre ecleziastice, în faţa încercărilor sale de a exploata în propriul interes sentimentul unei părţi a ortodocşilor ucraineni', a mai spus Poroşenko.

El a insistat că, în opinia sa, crearea unei Biserici independente 'are aceeaşi importanţă' precum acordul de asociere la Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize sau aderarea la UE şi NATO.

Prin urmare, liderul ucrainean a propus să fie trimisă o petiţie cu cererea sa către Patriarhia de Constantinopol, primind pentru acest demers sprijinul a 268 de deputaţi, cu 42 mai mulţi decât ar fi avut nevoie.

Ucraina speră astfel că Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu I, va emite un Tomos (decret) care să-i permită acestei ţări crearea propriei sale Biserici, care din anul 1686 este subordonată canonic Patriarhiei Moscovei.

În plus, după cum a subliniat însuşi preşedintele ucrainean, iniţiativa sa are nevoie de susţinerea celorlalte Biserici ce formează comunitatea ortodoxă, care include ţări precum România, Bulgaria, Serbia, Grecia şi Georgia.

Poroşenko a dezvăluit că pe 9 aprilie a discutat timp de mai multe ore această chestiune cu Bartolomeu I, întâlnire despre care a spus că în urma ei s-a simţit încurajat să facă un asemenea pas.

Dar el a ţinut să adauge că o creare a unei noi Biserici nu va încălca drepturile fundamentale ale ucrainenilor, inclusiv libertatea de credinţă. 'Biserica ortodoxă unită nu va fi statală. Toţi credincioşii au şi vor avea dreptul de a-şi alege liber atât lăcaşul de cult cât şi jurisdicţia ecleziastică. Cine doreşte să rămână în Biserica ce va fi în continuare unită cu Biserica Ortodoxă Rusă, i se va garanta dreptul de a alege', a asigurat Poroşenko, estimând drept 'inacceptabil' să se recurgă la forţă, interdicţii sau violenţă în relaţiile interreligioase.

Reacţia Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) nu a întârziat, ea venind prin vocea mitropolitului Hilarion. Acesta a amintit că BOR 'este una singură şi născută pe izvoarele binecuvântate ale Kievului şi râului Nipru' şi că nimeni, nici măcar Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, nu poate proclama 'unilateral' autocefalia unei Biserici.

În prezent trei Biserici ortodoxe coexistă în Ucraina. Una subordonată canonic Patriarhiei Moscovei şi care este majoritară, alta reprezentată de Patriarhul Kievului şi o a treia care s-a separat de Moscova în anul 1920 şi s-a autoproclamat Biserica Autocefalică Ortodoxă a Ucrainei. Mai este şi Biserica Greco-catolică (Uniată), sprijinită odinioară de Papa Ioan Paul al II-lea, pe care în prezent BOR o acuză că i-a luat dioceza din vestul Ucrainei şi că susţine rebeliunea împotriva Patriarhiei Moscovei.

(Editor M. Jantovan)

img18003180

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!