ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România ar putea să-și mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

10:14 | 20.04.2018 Categorie: Externe

București, 20 apr. /MOLDPRES/. Guvernul României a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim, a anunţat joi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, transmite AGERPRES, citată de MOLDPRES.

"Acum ceva timp eu am spus că, din punctul meu de vedere, şi România, după anunţul administraţiei americane, trebuie să-şi mute ambasada din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim. Ieri, într-adevăr, informaţia a ieşit, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană", a afirmat Dragnea, la Antena 3.

Potrivit lui Dragnea, România este, practic, a doua ţară care face acest anunţ. "Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen scurt, mediu şi lung foarte mari pentru România şi trebuie să folosim această şansă uriaşă şi această oportunitate uriaşă", a adăugat Dragnea. 

În același timp, Administraţia Prezidenţială a României anunță că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare a Ambasadei României din Israel.

„Preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă toţi factorii guvernamentali şi politici la responsabilitate şi discernământ în ceea ce priveşte deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români. În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea şi cu avizul tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale, decizia finală aparţinând, din punct de vedere constituţional, preşedintelui României", a conchis Administraţia Prezidenţială de la București.

La 6 decembrie 2017, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

(Editor A. Răileanu)

img18003190

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!