ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele Indiei a semnat ordonanţa privind pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii

12:51 | 22.04.2018 Categorie: Externe

New Delhi, 22 apr. /MOLDPRES/. Preşedintele indian Ram Nath Kovind a semnat o ordonanţă care prevede pedepse drastice pentru cei acuzaţi de violenţe sexuale împotriva copiilor, inclusiv pedeapsa cu moartea în cazul celor condamnaţi pentru violarea fetelor cu vârste sub 12 ani, relatează duminică agenția dpa, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Guvernul indian a votat ordonanţa sâmbătă, pe fondul amplelor proteste publice în legătură cu recentele cazuri de viol cărora le-au căzut victime tinere fete.

O fetiţă de 8 ani a fost violată şi ucisă în statul Jammu şi Kashmir, în timp ce în Uttar Pradesh o fată de 16 ani a fost violată în grup, declanşând proteste la nivel naţional.

Ordonanţa a fost semnată de preşedintele Kovind. Ea va fi validă şase luni, timp în care trebuie ratificată de parlament.

Noua lege introduce pedeapsa cu moartea pentru cei găsiţi vinovaţi de violarea copiilor sub 12 ani. Conform legii anterioare, pedeapsa maximă pentru violatorii de copii era închisoarea pe viaţă. Pedeapsa minimă în acest caz este de 20 de ani de închisoare.

Pedepsele cu închisoarea pentru violarea fetelor cu vârsta sub 16 ani şi a femeilor au fost şi ele înăsprite. De asemenea, guvernul a stabilit măsuri pentru investigarea rapidă a acestor cazuri, stipulând ca anchetele să se încheie în termen de două luni.

(Editor L. Alcază)

img18003271

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!