ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

APCE a adoptat o nouă rezoluţie privind combaterea războiului hibrid

09:46 | 27.04.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat ieri o Rezoluţie privind combaterea războiului hibrid, anunţă MOLDPRES cu referire la agenţia ucraineană de presa Ukrinform.

În textul rezoluţiei înaltul for constată “că fenomenul războiului hibrid i-a amploare și creează un nou tip de amenințare la adresa statelor, bazată pe o combinație de mijloace militare și non-militare, cum ar fi: atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare în masă, inclusiv știrile false, în special în domeniul social-media”.

În rezoluţie membrii APCE au subliniat că “un război hibrid ar putea submina și destabiliza situația și ar putea provoca numeroase victime”.

”Este necesar şi extrem de important să dezvoltăm instrumente care să protejeze democrația de armele informaționale, păstrând în același timp libertatea de exprimare și libertatea presei", se arată în rezoluţia APCE.

Documentul adoptat ieri este cea de a doua rezoluție aprobată de APCE ce vizează combaterea atacurilor informaționale ale surselor generatoare de războaie hibride, principala dintre care este Rusia.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18003454

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!