ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip: Prin pachetul antialcool am țintit nu doar fenomenul consumului de alcool la volan, ci și corupția din organele de drept

15:53 | 18.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Șoferii prinși în stare de ebrietate avansată la volan vor rămâne fără permis pe o perioadă de 4 ani și vor fi obligați să muncească în folosul comunității. Ei nu vor mai putea scăpa basma curată, achitând doar amenda. Aceste prevederi se conțin în pachetul antialcool, prezentat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Securitatea Circulației Rutiere, în noua componență, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Premierul a menționat că acest Consiliu urmează să devină o platformă eficientă de discuție pentru problemele din domeniu și identificarea soluțiilor pentru acestea. Pavel Filip a accentuat că în prezent există voință politică și determinare pentru eradicarea consumului de alcool la volan, care este un fenomen foarte periculos cu urmări grave. Deși amenzile pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate sunt destul de mari, acestea nu descurajează fenomenul consumului de alcool de către șoferi.

În ultimii doi ani, 50 de persoane au murit în accidente, iar 280 au fost traumatizate. Principalele cauze sunt viteaza excesivă și condusul în stare de ebrietate. În această perioadă, 14 mii de șoferi au fost prinși băuți la volan. Dintre aceștia, 11 mii erau în stare avansată de ebrietate. Și mai trist este că din totalul de 14 mii de cazuri, în 2700 de cazuri, vinovații au scăpat de răspundere penală.

Pentru a responsabiliza conducătorii auto și a spori siguranța oamenilor pe drumurile țării, la inițiativa premierului Pavel Filip, a fost creat un grup de lucru care a lucrat la modificări la lege. Proiectul vine cu o nouă abordare. „Noi nu vrem să facem bani de pe urma amenzilor aplicate pentru șoferi și ministerul de Interne să bifeze doar numărul de șoferi sancționați. Vrem o abordare sistemică a cauzei problemei”, a subliniat Pavel Filip.

Principalele modificări ale proiectului sunt următoarele:

În primul rând, imediat ce un șofer va fi prins băut la volan, acesta va rămâne fără permis de conducere. Acum polițiștii ridică permisul până la pronunțarea deciziei judecătorești și eliberează șoferului un permis provizoriu, ceea ce înseamnă, de fapt, că acesta continuă să conducă. „Noi anulăm noțiunea de „permis provizoriu”. Permisul se ridică imediat și, în același timp, judecătorul va avea la dispoziție un termen de 3 zile pentru a confirma sau nu ridicarea permisului”, a spus Pavel Filip.
Mașina celui reținut în stare de ebrietate va fi ridicată și transportată la parcarea specială. Procedura va costa 250 de lei, plus 50 de lei ora de parcare, aproximativ 600 de lei pe zi. Anterior această procedură nu era reglementată, deseori polițistul fiind nevoit să se așeze la volanul mașinii pentru a o transporta.

Totodată, va fi exclusă amenda pentru condusul în stare de ebrietate avansată. Și asta pentru că aceasta nu s-a dovedit a fi eficientă. Șoferii plăteau amenda și continuau să ignore legea. Potrivit modificărilor, cei care vor fi prinși în stare de ebrietate avansată vor fi obligați să muncească până la 240 de ore în folosul comunității. Asta înseamnă muncă neremunerată în centre pentru persoane cu dizabilități, morgă, cimitire, curățenie pe străzi și alte activități prescrise de Inspectoratul Național de probațiune.

Un lucru foarte important este că pachetul antialcool exclude carența în legislație, care le dădea judecătorilor și procurorilor o marjă de interpretare. Și anume, potrivit Codului penal (art. 55), cei care sunt prinși în stare de ebrietate avansată la volan pot fi eliberați de răspundere penală dacă sunt la prima abatere sau dacă au la întreținere un minor. În aceste condiții, în foarte multe cazuri, șoferii prinși beți criță scăpau cu o amendă de câteva zeci de ori mai mică. Această prevedere a fost anulată. „Am țintit nu doar fenomenul consumului de alcool la volan, ci și corupția din organele de drept, astfel încât să nu mai existe marjă de interpretare a legislației de către judecători”, a subliniat Pavel Filip.

În plus, șoferul prins în stare avansată de ebrietate, rămâne fără permis. Va fi introdusă noțiunea de „anulare a permisului de conducere”. Șoferii certați cu legea vor putea obține un permis de conducere abia peste patru ani, după ce susțin repetat examenul auto. Și asta doar după ce prezintă certificatul privind instruirea anti-alcool. Programul probațional obligatoriu anti-alcool, realizat de Inspectoratul Național de Probațiune, va fi de 20 de ore și va costa 4000 lei.

Prim-ministrul a accentuat că șoferii trebuie să respecte legea și nu trebuie să existe marjă de interpretare a legislației, în primul rând, pentru securitatea lor și a celor din jur, pentru familiile și copiii lor. „Până la urmă fiecare decide cum ajunge acasă de la o petrecere: cu taxiul sau în mașina poliției. Celor care încă se mai gândesc să bea un pahar și să urce la volan, acest proiect le spune clar: ți-ai permis, n-ai permis!”, a conchis Pavel Filip.

Pachetul antialcool a fost elaborat și propus pentru consultări publice, după definitivare documentul urmează să fie aprobat de Executiv. 

img18004147

img18004147

img18004147

img18004147

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!