ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane

16:30 | 22.05.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane în scop de cerșetorie. Acesta a obligat o femeie cu copil să cerșească în Federația Rusă timp de șapte ani, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost pronunțată astăzi de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Inculpatul, în vârstă de 52 de ani, urmează să-și execute pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit procurorilor, bărbatul a recrutat în anul 2008 o femeie cu un copil minor. Pe numele celor doi au fost perfectate actele necesare, iar ulterior victimele au fost transportate în orașul Nijni Novgorod din Federația Rusă.

Ajunși în Rusia, femeii și copilului i-au fost confiscate actele de identitate. În scurt timp victimele au fost adăpostite într-un apartament închiriat, iar apoi acestea au fost impuse să cerșească.

Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!