ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul va aloca 3,7 mln de lei pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale

18:08 | 24.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a prezidat astăzi ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, la care s-a decis alocarea mijloacelor financiare pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului. 

Astfel, vor fi alocate bunuri materiale în valoare de 1,37 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor ploilor cu grindină din 21 septembrie 2017, în satul Cunicea, raionul Florești. Din rezervele materiale de stat vor fi transmise 2765 foi de ardezie pentru reparația grădiniței și alte materiale de construcție pentru restabilirea clădirilor din localitate. În total, în satul Cunicea au fost deteriorate geamurile și acoperișurile a peste 400 de case și clădiri de menire socială. 

Pentru înlăturarea pagubelor cauzate de ploile cu grindină din septembrie 2017, bunuri materiale în valoare de 77,7 mii de lei vor fi alocate pentru satul Cobâlea, raionul Șoldănești. De asemenea, în orașul Șoldănești, în urma daunelor cauzate de grindina și vijelia din 18-19 iunie 2016, vor fi reparate acoperișurile a două case de locuit, fiind alocate materiale în valoare de 138,6 mii de lei. 

Totodată, 1,9 milioane de lei vor fi destinate înlăturării pagubelor produse de ninsorile din aprilie 2017 în Grădina Botanică. 

Membrii Comisiei au aprobat și alocarea a 93,1 mii de lei pentru acoperirea cheltuielilor suportate de Ministerul Afacerilor Interne în procesul de înlăturare a consecințelor ninsorilor abundente din ianuarie 2018. Pentru a compensa cheltuielile suportate de MAI, dar și de Primăria mun. Chișinău în procesul desfășurării lucrărilor de salubrizare în mun. Bălți, a fost aprobată alocarea a 125,4 mii de lei. 

Cu referire la sumele necesare pentru înlăturarea consecințelor intemperiilor în sectorul agrar, premierul a solicitat verificarea repetată a informației privind cheltuielile suportate pentru a stabili sumele care urmează a fi alocate și a exclude utilizarea irațională a banilor publici. „Prioritatea numărul unu este să avem grijă de oameni și să îi ajutăm în situațiile dificile în care se pomenesc, urmare a calamităților naturale. Totodată, acest sprijin reprezintă banul public, care trebuie cheltuit corect și rațional”, a subliniat Pavel Filip.

img18004362

img18004362

img18004362

img18004362

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!