ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziţie de pictură a copiilor a fost vernisată la Biblioteca Naţională

15:53 | 30.05.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. În contextul Zilei Internaționale a Copilului, circa 50 de elevi din clasele cu profilul arte plastice de la liceele „Ginta Latină”, „Liviu Deleanu” şi „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici” din capitală și-au etalat astăzi lucrările în cadrul expoziției de artă plastică cu genericul ”Loc de joacă pentru visul meu”, care a fost vernisată la Biblioteca Națională, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de profesorii de la aceste instituţii împreună cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Solicitat de MOLDPRES, sculptorul Valentin Vârtosu, profesor la Liceul Teoretic „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, a menţionat că spre de deosebire de anii precedenți, în cadrul ediției curente au fost expuse lucrări nu numai ale elevilor din clasele I-IV de la cele trei instituţii de învăţământ, dar și ale celor din clasele a IX-a.

”Lucrările copiilor sunt o minune. Vorba e că fiecare lucrare a fost realizată într-o formulă specială. Profesoara Lily Prisăcaru a ales subiecte pentru fiecare elev în parte, în conformitate cu spiritul său și modul său individual de a vedea lucrurile. Astfel, pentru prima oară în cadrul expoziției cu acest generic există o armonie între profesor și elev, între subiectul propus și lucrarea realizată” , a accentuat Valentin Vârtosu.

Directorul adjunct al Liceului Teoretic „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, Lily Prisăcaru, a subliniat că a iniţiat acest proiect acum 15 ani. „Primele expoziţii le-am organizat la Casa Limbii Române, apoi la Teatrul „Licurici”, iar din 2010 – la Biblioteca Naţională. Acestea au drept scop de a promova lucrările copiilor și de a-i încuraja să creeze”, a precizat Lily Prisăcaru.

În context, șefa secției Colecție de Artă și Hărți a instituției-gazdă, Svetlana Miron, a afirmat că Biblioteca Națională de mai mult timp a devenit o locație de promovare a tinerilor plasticieni. ”Sunt tineri foarte talentați, dar succesul vine numai acolo unde este muncă, tendință spre mai multă cunoaștere. Tocmai de aceea îi îndemn pe elevi să viziteze mai des Biblioteca Națională, deoarece numai aici vor găsi colecțiile de patrimoniu în domeniul artelor universale și naționale”, a mai spus Svetlana Miron.

În cadrul evenimentului,  trei colective artistice de la Liceul ”Ion și Doina Aldea-Teodorovici” - Corul de copii ”Do-re-mi”, Ansamblul etnofolcloric și Ansamblul de fluierași au susținut un recital muzical. Toți participanții la expoziție, inclusiv profesorii lor, au fost distinși cu diplome de merit din partea organizatorilor.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img18004534

img18004534

img18004534

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!