ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În capitală are loc turul doi de scrutin pentru alegerea primarului general

07:39 | 03.06.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Chișinăuienii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege primarul general, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin. După alegerile locale noi din 20 mai, în cursa electorală au rămas înscriși Ion Ceban, candidat din partea Partidului Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, care a obținut 40,97% din voturi, și Andrei Năstase, candidat din partea Partidului Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr” pentru care au votat 32,12% de alegători. Câștigător în turul doi, va fi declarat candidatul care va obține cel mai mare număr de voturi, comunică MOLDPRES.

Secțiile de votare au fost deschise la ora 07.00 şi se vor închide la ora 21.00.

Comisia Electorală Centrală anunță că alegători care au întrebări vizavi de organizarea și desfășurarea turului doi al alegerilor locale noi pot telefona la linia de informare (+373) 22 88 01 01, care astăzi funcționează începând cu ora 06.00 și până la miezul nopții 24.00.

Pentru turul doi de scrutin din capitală au fost tipărite 634547 buletine de vot, dintre care 408080 în limba română și 226467 în limba rusă. Lungimea buletinului este de 124 mm, iar lățimea de 140 mm. Tipărirea buletinelor a costat 106603 lei.

Doritorii pot vedea rata de participare la vot în timp real online pe pagina CEC.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18004634

img18004634

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!