ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a prezentat rezultatele preliminare ale turului doi de scrutin din municipiul Chişinău

10:48 | 04.06.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a prezentat astăzi rezultatele preliminare ale turului doi de scrutin pentru alegerea primarului general al municipiului Chişinău. După procesarea buletinelor de vot, candidatul Partidului Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr” a acumulat cel mai mare număr de sufragii, comunică MOLDPRES.

Procesele-verbale cu privire la rezultatele alegerilor din 3 iunie vor fi prezentate de CEC Judecătoriei municipiului Chișinău, care în termen de zece zile va confirma sau infirma printr-o hotărâre legalitatea scrutinului.

Potrivit datelor CEC, la 3 iunie s-au prezentat la vot 248,674 de alegători, ceea ce constituie 39,12% din numărul total de alegători înscrişi în liste. Pentru Ion Ceban, candidat din partea Partidului Politic ”Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, au votat 116,788 de alegători sau 47,43% din numărul total de voturi valabil exprimate, iar pentru Andrei Năstase, candidat din partea Partidului Politic ”Platforma Demnitate şi Adevăr”, au votat 129,432 de alegători sau 52,57% din numărul total de voturi valabil exprimate.

După confirmarea rezultatelor şi validarea mandatului primarului ales, Comisia Electorală Centrală şi Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău vor publica rezultatele definitive.

După ce va fi investit în funcţie, Andrei Năstase va exercita mandatul pentru o perioadă de un an, până la alegerile locale ordinare.

Aseară, după aflarea rezultatelor, Andrei Năstase a mulţumit alegătorilor şi i-a asigurat că își va îndeplini promisiunile făcute în campania electorală. “Sunt mândru de orășeni, dar și de suburbii. Trebuie să ne fortificăm și ca forțe politice, pentru că vin alegerile parlamentare, și eu nu am spus niciodată că noi nu ne vom implica să câștigam și acea partidă, dar și pe de altă parte sunt și grijile oamenilor, deoarece au probleme care trebuie să fie rezolvate cât se poate de urgent”, a adăugat Năstase.

Acesta a avut și un discurs pentru vorbitorii de limbă rusă în care le-a promis că va fi și primarul lor. El a spus că a primit deja felicitări din partea mai multor oficiali europeni și din România.

Potrivit legii 136 privind statutul municipiului Chişinău, primarul general este autoritate reprezentativă a populației municipiului Chişinău şi executivă a Consiliului municipal. El este șef al administrației publice municipale, poate participa la şedinţele consiliului municipal şi are dreptul să se pronunţe asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.   

Primarul general exercită următoarele atribuții de bază: asigură executarea deciziilor adoptate de Consiliul municipal, iar în cazul în care consideră motivat că decizia Consiliului municipal este ilegală, el poate sesiza oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ. Primarul general numește, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu sau de muncă, în condițiile legii, cu personalul primăriei, pretorii, vicepretorii şi secretarii preturilor de sector, conducătorii subdiviziunilor administrației publice municipale, conducătorii de servicii publice, conducătorii instituțiilor publice municipale, conducătorii întreprinderilor municipale, stabilește atribuțiile de bază ale acestora, conduce şi controlează activitatea acestora. De asemenea, el stabileşte și deleagă atribuţii viceprimarilor, propune consiliului municipal schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective, conduce şi coordonează activitatea serviciilor publice municipale, asigură funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, controlează activitatea entităților economice fondate prin decizia consiliului municipal, a instituțiilor publice municipale, audiază rapoartele şi informaţiile conducătorilor acestora şi propune soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii lor.

Primarul general poate convoca ședințele ordinare, extraordinare și de îndată ale Consiliului municipal, propune membrilor acestuia pentru examinare chestiuni ce țin de administrarea municipiului, care se includ în ordinea de zi cu prioritate, asigură suportul tehnic, informațional și administrativ pentru funcționarea Consiliului municipal, asigură elaborarea studiilor de fezabilitate şi propune spre aprobare listele bunurilor şi serviciilor de interes public municipal pentru realizarea proiectelor de parteneriat public-privat, asigură monitorizarea şi controlul realizării proiectelor de parteneriat public-privat în care autoritatea administraţiei publice municipale participă în calitate de partener public, asigură elaborarea strategiilor şi planurilor de dezvoltare social-economică a municipiului şi a celor de urbanism. Eliberează autorizaţii și alte acte permisive prevăzute de lege, având dreptul de a le suspenda sau revoca din motive temeinic justificate, constată încălcările legislaţiei comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat, ia măsuri pentru înlăturarea acestora şi, după caz, sesizează organele de drept. Constată și dispune demontarea și evacuarea, inclusiv forțată, a panourilor publicitare instalate în mod neautorizat, a unităților comerciale staționare provizorii și unităților mobile de orice tip, a obiectelor și instalațiilor de orice tip, amplasate ilegal pe domeniul public, dispune, în limitele competenței sale, contracararea activității de comerț, inclusiv a comerțului ambulant, desfășurate cu încălcarea legislației. Ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept, aprobă procesele-verbale de recepție a lucrărilor de construcţie pe teritoriul orașului Chișinău sau al municipiului, răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniilor public şi privat ale municipiului, în limitele competenţei sale, asigură organizarea și exercită, în condiţiile legii, supravegherea activităţilor din târguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare, asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului, prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului administrat, asigură înregistrarea şi evidenţa troleibuzelor, a ciclomotoarelor, a maşinilor şi a utilajelor autopropulsate utilizate la lucrările de construcţii sau agricole, care nu se supun înmatriculării, asigură atribuirea și repartizarea spațiului locativ disponibil și eliberează bonuri de repartiție din fondul public de locuințe municipale, precum şi din fondul locativ eliberat şi avariat, asigură controlul asupra întreţinerii şi gestionării fondului locativ în municipiu.

Tot primarul general reprezintă municipiul în raporturile cu Guvernul, cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice din țară sau din străinătate, precum şi în instanțele judecătorești; semnează, în numele municipiului sau al Consiliului municipal, actele şi contractele încheiate în temeiul deciziei Consiliului municipal, colaborează cu primarii orașelor şi satelor (comunelor) din componenţa municipiului în vederea soluționării problemelor comune și funcționării serviciilor publice de interes municipal, inițiază și sprijină colaborarea municipiului cu alte unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv din alte ţări; contribuie la extinderea cooperării şi a legăturilor directe cu acestea; colaborează cu agenți economici şi asociații obștești din țară şi din străinătate în scopul realizării unor acțiuni sau lucrări de interes comun. Primarul poate propune Consiliului municipal consultarea populaţiei prin referendum în probleme municipale de interes deosebit, asigură elaborarea proiectului bugetului municipal pe următorul an bugetar şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar şi le prezintă spre aprobare Consiliului municipal, exercită funcţia de ordonator principal de credite, dispune efectuarea auditului intern în conformitate cu Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern.

Primarul general dispune de ștampilă, pe care o păstrează și o aplică pe actele emise de acesta. În exercitarea atribuţiilor sale, primarul general emite dispoziţii cu caracter normativ şi individual. Dispoziţiile cu caracter normativ se remit, în termen de 5 zile după semnare, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat şi intră în vigoare la momentul aducerii lor la cunoştinţă publică. Dispoziţiile cu caracter individual devin executorii după ce sunt aduse la cunoștință persoanelor vizate.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18004671

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!