ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vinificatorii vor putea testa calitatea producției la Universitatea Tehnică a Moldovei

11:51 | 12.06.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Mai multe întreprinderi mici specializate în vinificaţie vor putea testa producţia la laboratoarele Universităţii Tehnice din Moldova (UTM). Colaborarea este stipulată într-un Memorandum semnat recent de Uniunea Micilor Producători de Vinuri și instituţia de învăţământ, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, 26 de întreprinderi, membre ale Uniunii Micilor Producători de Vinuri, vor putea face testările curente ale vinurilor pentru a se asigura de calitatea acestora și pentru a opera intervențiile tehnologice necesare pentru a crește calitatea vinurilor. Analizele vor fi făcute contra unui cost relativ mic, în comparație cu cel de pe piață, dar care va acoperi cheltuielile pentru consumabile și logistică. La efectuarea testelor de laborator vor participa și studenții pentru a-și dezvolta abilitățile practice de utilizare a tehnologiilor performante.

Totodată, Facultatea Tehnologia Alimentelor, Departamentul de Oenologie, vor organiza instruirea membrilor Uniunii în vederea utilizării capacităților de cercetare și analiză pentru facilitarea creșterii calității produselor vinicole, precum și a competitivității acestora pe piețele externe. Memorandumul presupune și instruirea practică a studenților și masteranzilor de la UTM la vinării.

Departamentul de Oenologie  din cadrul Universităţii Tehnice poate oferi servicii competente de instruire, dar şi de testare în domeniul vinificaţiei după ce Guvernul R. Moldova, cu suportul Băncii Europene de Investiții, a investit 1,3 milioane de euro pentru modernizarea structurii. Investiţiile s-au făcut în cadrul Programului “Filiera Vinului”, iar ca urmare, 12 laboratoare și săli de studiu de la această catedră au fost dotate cu echipamente performante ce permit să crească calitatea instruirii viitorilor vinificatori. De asemenea, a fost creată o secţie de micro vinificaţie, înzestrată cu utilaje europene pentru testarea organoleptică a vinului.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18004958

img18004958

img18004958

img18004958

img18004958

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!