ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Relaţiile bilaterale moldo-finlandeze au fost discutate la Chişinău

12:52 | 14.06.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Relaţiile bilaterale şi de cooperare dintre Republica Moldova şi Finlanda au fost discutate astăzi la Chişinău în cadrul unei întrevederi a șefului diplomației moldovenești, Tudor Ulianovschi, cu ministrul Afacerilor Externe al Finlandei, Teamo Soini, comunică MOLDPRES.

După întrevedere, în cadrul unei conferinţe de presă comune, cei doi diplomaţi au anunţat că relaţiile bilaterale între R. Moldova şi Finlanda sunt bune şi în viitor se va munci mai mult pe dimensiunea de cooperare economică.

„În timpul discuţiilor, am reiterat priorităţile R. Moldova în procesul de cooperare cu Uniunea Europeană şi Consiliul Europei, în contextul preluării preşedinţiei UE de către Finlanda. Am avut o discuţie constructivă pe întreg spectru al relaţiilor bilaterale. O atenţie specială am acordat-o contextului regional de securitate, dar şi procesului de reglementare a conflictului din raioanele de est”, a opinat Ulianovschi.

El a menţionat că i-a mulţumit omologului finlandez pentru suportul acordat de Guvernul de la Helsinki mai multor proiecte de twinning desfăşurate în ţara noastră.

Ministrul Teamo Soini a specificat că Finlanda este un bun prieten pentru Moldova şi va acorda suport în continuare. „Reiterez susţinerea noastră pentru Moldova”, a spus Soini.

Ministrul Afacerilor Externe al Finlandei, Teamo Soini, întreprinde în perioada 13 – 14 iunie curent, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitația șefului diplomației moldovenești, Tudor Ulianovschi.

(Reporter A. Zară, editor A. Răileanu)

img18005048

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!