ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Apărării al României: Ideea este să demonstrăm că Marea Neagră nu este o mare teritorială a Rusiei

12:26 | 17.06.2018 Categorie: Externe

Constanța, 17 iun. /MOLDPRES/. Colaborarea României cu statele partenere aliate, inclusiv bazele şi operaţiunile militare de pe teritoriul ţării noastre au drept scop să demonstreze că "Marea Neagră nu este o mare teritorială a Federaţiei Ruse", a declarat, sâmbătă, ministrul Apărării Naţionale al României, Mihai Fifor, comunică MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Oficialul român a participat la Black Sea and Balkans Security Forum, ce a avut loc, timp de trei zile, la Mamaia. El a vorbit despre achiziţiile militare din viitorul apropiat dar şi despre colaborarea cu partenerii NATO.

"Pe partea aeriană vom fi complet operaţionali cu F-16 foarte curând. Intenţionăm să achiziţionăm încă patru aeronave F-16 în primă fază, pentru a avea întreaga escadrilă de 16 aparate operaţionale plus încă 36 de aparate F-16, astfel încât să putem să satisfacem nevoia de bună operativitate a forţelor aeriene", a spus ministrul.

El a vorbit, referindu-se la apărarea aeriană, despre planurile de dezvoltare a bazei de la Mihail Kogălniceanu.

"Ne menţinem angajamentul de a sprijini în continuare dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu. Eu sper ca până la finele lunii să clarificăm problemele ce ţin de ordin administrativ, ce ţin de proprietarii terenurilor de lângă baza Mihail Kogălniceanu, pentru că, nu e un secret pentru nimeni, dorim să extindem această bază şi dorim să avem o prezenţă permanentă a militarilor americani în baza de la Mihail Kogălniceanu", a adăugat ministrul român.

Referindu-se la operaţiunile terestre, Fifor a făcut referire la cea mai recentă întâlnire cu omologul său britanic şi perspectiva colaborării cu aliaţii.

"Discutăm şi posibilitatea ca Marea Britanie să afilieze la brigada multinaţională de la Craiova militari britanici, pe de altă parte să fie prezenţi cu o componentă aeriană aşa cum avem în momentul de faţă poliţia aeriană de la Kogălniceanu cu aparatele Typhoon şi în continuare prezenţa în Marea Neagră a vaselor din ţările neriverane, pentru că până, la urmă, ideea este să demonstrăm că Marea Neagră nu este o mare teritorială a Federaţiei Ruse, ci este o mare deschisă, o mare în care se navighează fără niciun fel de problemă şi suntem pregătiţi în orice moment să demonstrăm lucrul acesta", a declarat Fifor.

În intervenţia sa din ultima zi a forumului de la Mamaia, Mihai Fifor a vorbit despre influenţa Rusiei în regiunea Mării Negre.

"În ultimul deceniu, prezenţa Rusiei în regiunea Mării Negre a crescut semnificativ pe baza unor tactici şi acţiuni ce au subminat stabilitatea internă a ţărilor ex-sovietice din regiune dar şi pe cea a ţărilor aliate din regiune. Prin aşa-zisele conflicte îngheţate, un model de succes aplicat recent în Ucraina - anume în regiunea separatistă Donbas - nerespectarea dreptului internaţional, şi mai periculoasele acţiuni politice şi militare unilaterale, cum ar fi anexarea Crimeei şi acumularea militară din regiune (...) Moscova continuă să pună sub semnul întrebării fundamentele dreptului internaţional cum ar fi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege tipul de securitate naţională şi drumul spre prosperitate", a punctat ministrul român al Apărării. 

(Editor M. Jantovan)

img18005139

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!