ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Şeful poliţiei germane anunţă dejucarea unui atentat cu „bombă biologică”

14:28 | 20.06.2018 Categorie: Externe

Berlin, 20 iun. /MOLDPRES/. Un atentat cu „bombă biologică” cu ricină, o otravă foarte puternică, a fost dejucat în Germania, a declarat miercuri şeful poliţiei judiciare, Holger Münch, după arestarea unui tunisian la Koln săptămâna trecută, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

„Au existat în acest caz pregătiri concrete pentru a comite o astfel de acţiune, cu un fel de armă biologică, şi este vorba despre ceva fără precedent în Germania”, a declarat Münch la radioul public.

„Percheziţiile au relevat că suspectul produsese deja ricină”, otrava de origine vegetală cea mai violentă cunoscută în prezent, a mai declarat Münch.

Anchetatorii dispun de elemente ce indică spre legături ale suspectului cu organizaţia Stat Islamic, a adăugat el.

Ricina, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura, este mortală dacă este ingerată, inhalată sau injectată. Împotriva sa nu există antidot.

Holger Münch a mai precizat că au fost găsite „un mare număr de seminţe de ricin, care permiteau producerea otrăvii, precum şi diverse alte ustensile necesare fabricării unui exploziv”.

Conform parchetului antiterorist, au fost confiscate o mie de seminţe de ricin.

Rămâne ca anchetatorii să stabilească care era obiectivul vizat de atentat şi dacă suspectul a avut complici.

Tunisianul de 29 de ani, prezentat ca Seif Allah H., fusese reperat cu câteva luni în urmă de autorităţi şi se afla sub supraveghere.

Arestarea sa a fost posibilă datorită cooperării cu „servicii de securitate naţionale şi internaţionale”, a mai spus şeful poliţiei judiciare.

Conform presei germane, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a fost cea care a avertizat prima poliţia germană, după ce reperase cumpărarea de către suspect de pe internet a unor substanţe putând servi la fabricarea unei bombe.

Atacuri islamiste cu substanţe toxicologice sunt posibile oricând în Germania, a avertizat miercuri o sursă din cadrul serviciului de informaţii interne BfV, citată de Reuters.

Militanţi ai SI au efectuat experimente cu ricină în trecut şi au şi produs-o, a indicat sursa, precizând că organizaţia jihadistă a scos un manual cu instrucţiuni detaliate de producere a acestei otrăvi, încurajând astfel folosirea ei.

În luna mai, autorităţile franceze au anunţat dejucarea unui atentat cu exploziv sau cu ricină la Paris. Un egiptean în vârstă de 20 de ani a fost arestat şi încarcerat în acest caz.

(Editor A. Răileanu)

img18005235

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!