ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislativul a operat modificări în Codul navigaţiei maritime comerciale al R. Moldova

14:20 | 21.06.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Parlamentul a operat în şedinţa de astăzi mai multe modificări la Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Inițiativa aparține deputatului Anatolie Labuneț şi stabileşte că navele cumpărate sau construite în alt stat vor putea obţine dreptul de a naviga sub pavilion moldovenesc doar în momentul înscrierilor în Registrul de Stat al Navelor al R. Moldova şi după eliberarea de către Agenţia Navală a certificatelor necesare. În prezent, există posibilitatea înregistrării navei prin intermediul oficiilor consulare ale Republicii Moldova, în cazurile procurării sau construcţiei acesteia în străinătate.

Totodată, certificatele obţinute vor fi valabile doar până la finalizarea procedurii de înregistrare permanentă a navei şi eliberarea certificatelor ce atestă acest fapt. Acest termen nu va putea fi mai mare de şase luni.

Autorul inițiativei susţine că modificările operate în legislaţie vor minimiza riscurile de acceptare a navelor care nu corespund standardelor pentru înregistrarea în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img18005299

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!