ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un avocat din capitală a fost reținut pentru trafic de influență

10:01 | 22.06.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Un avocat din capitală a fost reținut în seara zilei de ieri pentru trafic de influenţă. Femeia a cerut 11 mii de euro pentru soluționarea pozitivă a unui dosar, transmite MOLDPRES.

Reținerea a avut loc după ce a fost depusă o plângere de către un bărbat, care reclama acţiunile de abuz ale bănuitei.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie – decembrie 2016, suspecta a cerut şi primit de la acesta cinci mii de euro pentru a influenţa persoane cu demnitate publică să-i soluţioneze pozitiv dosarul, în care acesta era cercetat pentru tâlhărie şi huliganism.

Totuşi, prin sentinţa Curţii de Apel Chişinău, bărbatul a fost condamnat la opt ani şi șase luni de închisoare, iar avocatul şi-a continuat promisiunile, solicitând încă șase mii de euro, susţinând că are influenţă şi asupra judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie ca sa-l scape de pedeapsă.

În seara zilei de ieri, avocatul a fost reţinut în flagrant delict, în momentul primirii sumei de cinci mii de dolari.

În prezent, bănuita este reţinută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă o amendă de până la 300 mii de lei sau închisoare de la trei la șapte ani.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!