ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dmitri Rogozin va fi înlocuit în funcţia de reprezentant special al Rusiei pentru regiunea transnistreană

12:13 | 22.06.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Fostul vicepremier al Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care a îndeplinit şi funcţiile de reprezentant special al Moscovei pentru regiunea transnistreană va fi înlocuit în acest post. Presa rusă, cu referire la autorităţi, scrie că această decizie este determinată de „desemnarea lui Rogozin în calitate de şef la „Roscosmos” şi problemele legate de rmn”, transmite MOLDPRES.

Ex-vicepremierul Dmitri Rogozin, numit în luna mai director general la „Roscosmos”, nu-şi va păstra funcţia de reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru regiunea transnistreană. Astfel, acest post, deţinut de Rogozin din 2012, a devenit vacant. Despre acest fapt au informat surse apropiate preşedintelui R. Moldova, liderului autoproclamatei rmn, precum şi administraţiei de la Kremlin, indică rbc.ru. „Vom numi o altă persoană în această funcţie”, a confirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Asta în timp ce încă nu a fost făcut public un decret privind demiterea lui Rogozin din funcţia de curator al autoproclamatei rmn.

Potrivit sursei citate, Rusia va avea doi reprezentanţi pentru R. Moldova. Unul va conduce Comisia interguvernamentală moldo-rusă şi altul va îndeplini atribuţiile de reprezentant special al preşedintelui rus  pentru regiunea transnistreană. Anterior, Rogozin cumula ambele misiuni.

La rândul lor, surse de la Tiraspol au afirmat că aşteaptă ca în viitorul cel mai apropiat să fie desemnat un nou reprezentant special, astfel încât să reuşească să se implice în agenda activităţii din regiune, planificată pentru 2018.

Dmitri Rogozin a fost numit reprezentant special al Kremlinului la Tiraspol, în martie 2012, de către fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, însă şi-a păstrat funcţia şi după învestirea din luna mai a aceluiaşi an a preşedintelui reales, Vladimir Putin.

În perioada activităţii sale ca responsabil de nerecunoscuta rmn, Rogozin a gestionat finanţarea mai multor proiecte sociale, prin intermediul unei asociaţii obşteşti numită “Integrarea eurasiatică”.  Aceeaşi structură, împreună cu Rogozin, l-a susţinut activ pe fostul aşa-numit preşedinte al rmn, Evgheni Şevciuc, care a deţinut această funcţie până în 2016, când a pierdut alegerile în faţa contracandidatului său, Vadim Krasnoselski.

Mai mulţi experţi apreciază că, în funcţie de reprezentant special al Rusiei, Rogozin nu a reuşit să apropie recunoaşterea rmn şi să asigure întreprinderilor transnistrene accesul pe pieţele ruse.

“Rezultatele activităţii sale sunt controversate. Rogozin s-a confruntat cu mai multe probleme, dar a avut şi multe responsabilităţi în Guvern. Or, fiind preocupat de alte chestiuni, mai importante, regiunea transnistreană stătea în rând şi aştepta când i se va acorda atenţie. Oricum, pe acest segment au rămas nesoluţionate mai multe probleme, ce urmează să fie rezolvate de cel care îl va înlocui”, a relevat deputatul în Duma de Stat, Konstantin Zatulin.

Pe 28 iulie 2017, Rogozin a planificat o vizită la Chişinău, intenţionând să participe la acţiunile cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii pacificatoare pe teritoriul regiunii transnistrene. România i-a interzis avionului, cu oficialul rus la bord, să tranziteze spaţiul său aerian, iar ca urmare nava a aterizat la Minsk. Ulterior, Dmitri Rogozin a plasat pe reţele de socializare mai multe postări insultătoare în adresa României, iar Guvernul R. Moldova l-a declarat pe Rogozin persoană indezirabilă.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18005336

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!