ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

PDM va iniţia un program de aprovizionare cu apă şi canalizare a tuturor localităţilor din ţară

12:31 | 10.07.2018 Categorie: Politic

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Strategia de asigurare cu apă aprobată de Guvern pentru perioada 2014-2028 va fi reevaluată şi va fi elaborat un plan calendaristic pentru ca în următorii 3-5 ani, în funcţie de gravitatea problemei fiecărei localităţi, acestea să fie asigurate cu apă şi canalizare. Anunţul a fost făcut astăzi de vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Cebotari, după şedinţa săptămânală a formaţiunii, relatează MOLDPRES.

Potrivit lui Cebotari, proiectul va fi unul de amploare la fel ca cel de modernizare a infrastructurii – ”Drumuri bune pentru Moldova”. "Va fi un program multianual, aşa cum ne dorim să fie şi programul ”Drumuri bune pentru Moldova”, deoarece apa exact ca şi drumurile, sunt probleme ce fac viaţa cetăţenilor noştri mai dificilă sau îi determină să emigreze", a opinat Cebotari. 

El a specificat că Guvernul va face o analiză a situației privind aprovizionarea cu apă și starea infrastructurii de canalizare din toate localitățile şi în baza acestui studiu va elabora un program național.

”Ne dorim ca în fiecare localitate din țara noastră oamenii să poată beneficia de apă și să aibă condiții civilizate de trai. Este o problemă foarte importantă pentru cetăţeni și ea trebuie rezolvată. Acest lucru ne-a fost sesizat și în deplasările noastre în teritoriu. La Șoldănești acum oamenii cumpără zilnic apa și plătesc cinci lei pentru o căldare”, a adăugat Cebotari.

La începutul anului curent liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat că în R. Moldova va demara un vast program de reabilitare a infrastructurii numit ”Drumuri bune pentru Moldova”. În cadrul acestuia urmează a fi reparate 1200 km de drum.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)