ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova vor fi create Centre de zi pentru îngrijirea copiilor de până la trei ani

10:39 | 19.07.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Un nou serviciu social destinat copiilor cu vârsta de la 4 luni la 3 ani, va fi instituit de către autoritățile publice locale. Acesta presupune crearea în comunități a centrelor de zi, care vor putea găzdui până la 12 copii, informează MOLDPRES.

Potrivit Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni-3 ani”, aprobat de Cabinetul de Miniștri, Centrul va acorda asistenţă copiilor în conformitate cu particularităţile individuale de dezvoltare, va consolida competenţele parentale şi va susţine familiile în soluționarea problemelor identificate. 

Copiii vor fi admiși în Centru în baza cererii părintelui sau a persoanei în grija căruia se află. În cadrul serviciului, copiii vor beneficia de servicii de alimentație, formarea deprinderilor de viață, dezvoltarea abilităților de comportament.

Începând cu anul 2011, acest serviciu a fost dezvoltat și pilotat în municipiile Chișinău, Bălți și orașul Glodeni, unde au fost create șase astfel de Centre. Acestea sunt destinate mamelor solitare și familiilor în situație de criză.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe durata funcționării Centrelor, rata de prevenire a cazurilor de risc de separare a copilului de familie a fost de 90%. 

(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)

img18006318

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!