ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a prezentat progresele înregistrate în diferendul transnistrean

13:13 | 19.07.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Mai multe subiecte privind diferendul transnistrean au fost examinate astăzi în ședința Platformei de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a specificat că, la ședință, s-a discutat despre progresele înregistrate în formatul 5+2, în special cele legate de înmatricularea mijloacelor de transport auto din regiune.

„A fost o discuție productivă și de mare interes. Am vorbit despre înmatricularea mijloacelor de transport auto din regiune și plăcuțele neutre. Acest subiect va fi examinat și în plenul Parlamentului, deoarece există un proiect de lege pentru implementarea memorandumului și protocolului semnat anterior. Astfel, pentru prima dată în cei 25 de ani, o agenție a Republicii Moldova va avea filiale la Tiraspol și Râbnița. Acestea vor folosi baze de date, registru și mecanismele noastre instituționale pe teritoriul din stânga Nistrului", a afirmat Candu.

Oficialul a menționat că un alt subiect discutat a fost accesul fermierilor la terenurile agricole din regiune, precum și situația școlilor cu predare în limba română și grafie latină pe teritoriul regiunii transnistrene. „Progresele și rezultatele funcționării punctului comun de frontieră cu Ucraina Pervomaisc-Cuciurgan a reprezentat un alt subiect examinat. La fel, am vorbit despre înțelegerile avute cu autoritățile din Ucraina privind extinderea punctelor de control comun la frontieră”, a afirmat Andrian Candu.

La ședința de astăzi au participat deputați, reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, Ministerului de Externe, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Apărării și ai altor structuri. Următoarea ședință va avea loc la începutul lunii septembrie.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18006329

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!