ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Funcționarii Biroului politici de reintegrare și ai ASP au oferit o instruire pentru reprezentanții corpului diplomatic acreditat la Chișinău

19:30 | 19.07.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Funcționarii Biroului politici de reintegrare în comun cu cei din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) au oferit astăzi o lecție de instruire pentru reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, în care a fost expus mecanismul de admitere în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană. Evenimentul a avut loc în scopul asigurării unei informări de la prima sursă despre mecanismul agreat și măsurile ce urmează a fi întreprinse în perioada apropiată, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În acest sens a fost făcută o prezentare amplă a prevederilor Deciziei protocolare „Cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană, care nu desfășoară activități comerciale” din 24 aprilie 2018, făcându-se precizări la așa aspecte precum: subiecții ce beneficiază de acest mecanism, aspectul vizual al plăcuțelor de înmatriculare, forma certificatului de înmatriculare etc.

Totodată, în cadrul sesiunii de informare s-a specificat faptul că recent Executivul a aprobat și a expediat pentru examinare și adoptare în Parlament proiectul legii cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport, prevederile căreia vin să reglementeze mecanismul de înregistrare a unor categorii de autovehicule din raioanele de est ale țării, precum și că în vederea punerii în aplicare a acestui proiect vor fi promovate actele normative de resort.

La final, au fost oferite clarificări și răspunsuri la întrebările celor prezenți la eveniment.

img18006358

img18006358

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!