ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Soroca se desfășoară a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului

11:02 | 23.09.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Zeci de producători agricoli şi reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au întrunit astăzi la Soroca pentru a participa la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în comun cu agenţi economici din țară și Consiliul raional Soroca, relatează MOLDPRES.

Principalele evenimente de pe agenda festivalului se vor desfășura în preajma Cetății Soroca, și au drept scop popularizarea și dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de mere, precum şi a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol.

Pentru vizitatorii festivalului au fost organizate expoziții cu vânzare, susţinute de producători autohtoni, un târg de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, o expoziție a materialului săditor.

Totodată, programul festivalului prevede mai multe concursuri culinare, pentru cea mai bună expoziţie de mere, târguri de artizanat, expoziţii susţinute de comunităţi etnice, un orăşel al copiilor cu jocuri, animaţii şi un spectacol teatralizat „Ţi-am adus un măr”, iarmaroace ş.a. De asemenea, pentru cei interesaţi urmează să fie desfăşurate ateliere de lucru cu deplasare în livezi.

La Festival sunt oaspeţi  din câteva judeţe din România – Tulcea, Buzău, Vaslui, Suceava, Bacău şi Iaşi. Din Ucraina au sosit reprezentanţi de la Iampol şi Balta, conducători din administraţia regiunii Vinniţa, o delegaţie din Polonia, reprezentanţi ai Ambasadelor României, Federaţiei Ruse, Franţei, SUA, Chinei în R. Moldova.

Participanţii la cel de-al VIII-lea Festival Naţional al Mărului au fost salutaţi de Ghenadie Muntean, preşedintele raionului Soroca, care a menţionat importanţa evenimentului pentru agricultorii din ţară. „Festivalul a impulsionat dezvoltarea sectorului pomicol şi a infrastructurii. Se plantează noi livezi, se construiesc frigidere pentru păstrarea fructelor şi linii de sortare a merelor, se dezvoltă industria de prelucrare a materiei prime. La acest capitol contribuie prin subvenţii Guvernul R. Moldova. La nivel de 100% statul achită costul puieţilor şi parţial cheltuielile la edificarea obiectivelor de păstrare şi procesare a fructelor. S-au majorat investiţiile proprii ale agenţilor economici şi proprietarilor de teren în acest sector”, a subliniat Muntean.

Festivalul se va încheia în seara zilei cu un concert susţinut de artişti din ţară.

Ieri, la Bălăbănești, Criuleni a avut loc Festivalul Bostaniada, iar duminica trecută la Nisporeni s-a desfășurat Festivalul Național al Prunei. În R. Moldova mai sunt organizate Festivalul Național al Strugurelui, al Cartofului ș.a. 

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

img18008462

img18008462

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!