ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Bălţi a fost prezentat Ghişeul unic pentru eliberarea actelor permisive

10:54 | 03.10.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Ghişeul unic electronic pentru eliberarea actelor permisive a fost prezentat ieri, la Bălţi, oamenilor de afaceri din Regiunea de Nord a ţării. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi ai donatorilor externi, datorită cărora acest proiect a fost realizat, transmite MOLDPRES.

Lansarea Ghișeului unic este parte a unei serii de reforme pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, realizate de Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI). „O prioritate pentru noi este îmbunătățirea mediului de afaceri. În acest sens, am realizat reforma procedurală – am optimizat numărul de instituții abilitate cu funcții de control de la 58 la 13, am digitalizat procesele de control, am decriminalizat legislația penală cu referinţă la mediul de afaceri și am redus considerabil numărul de acte permisive”, a menționat Vitalie Iurcu, secretar de stat la MEI.

Ghișeul unic electronic are scopul să înlesnească obținerea actelor permisive pentru oamenii de afaceri. Sistemul informațional permite solicitarea, achitarea și obținerea online a documentelor. Fiecare act permisiv are un pașaport ce descrie detaliat pașii pe care trebuie să-i facă solicitantul, taxa de stat, termenele de eliberare etc. Acest lucru va permite depunerea oricărei cereri în regim online, pe portalul servicii.gov.md, inclusiv încărcarea documentelor confirmative necesare. Solicitantul va primi o confirmare că cererea a fost depusă, cu indicarea termenului de eliberare, apoi va primi notificări privind etapa de procesare a cererii. Sistemul automatizat extrage singur datele existente în registrele de stat, conectate prin intermediul MConnect — de la situația achitărilor față de bugetul național până la valabilitatea licențelor sau a autorizațiilor.

"Ne bucurăm să susţinem eforturile Guvernului Republicii Moldova depuse pentru îmbunătățirea mediului de afaceri în cadrul diverselor activități pe care le desfășurăm în parteneriat”, a relevat Douglas Muir, director de program la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Ghișeul Unic de Gestionare și Eliberare a Actelor Permisive este finanțat de Banca Mondială prin Proiectul pentru Ameliorarea Competitivității II și a fost lansat în luna iulie curent. Campania de informare este finanțată de USAID prin Programul de Reforme Structurale în R. Moldova.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18008838

img18008838

img18008838

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!