ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Petrocub Hânceşti a învins-o, în premieră, în deplasare, pe Milsami Orhei

12:40 | 08.10.2018 Categorie: Sport

Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Echipa Petrocub Hânceşti a învins în weekend, în deplasare, în etapa a 23-a a campionatului naţional de fotbal, pentru prima dată în istoria participării, formaţia Milsami Orhei, relatează MOLDPRES.

Meciul s-a încheiat cu scorul 2-1 în favoarea oaspeţilor. Golurile au fost marcate de Platica (13) – Ambros (minutele 1, 21, din lovitură de la 11 metri).

„A fost un meci tensionat. Am jucat reuşit în sezonul curent, cu excepţia partidei din Cupa Moldovei. Am marcat de două ori şi am mai fi putut înscrie. Însă, şi Milsami a avut şanse de a marca”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul echipei Petrocub, Lilian Popescu.

„Comitem mereu aceleaşi greşeli. În sânul echipei există probleme. Voi discuta cu jucătorii și conducerea clubului pentru a le rezolva”, a spus antrenorul formaţiei Milsami, Veaceslav Rusnac.

După această victorie, Petrocub a acumulat acelaşi număr de puncte – 38 – ca şi Milsami şi împarte locurile 2-3 în clasament.

Primul loc este deţinut autoritar de Sheriff Tiraspol, care are la activ 53 de puncte. În etapa precedentă liderul turneului a jucat la egalitate (0-0) cu Speranţa Nisporeni. Fotbaliştii nisporeneni se menţin pe locul patru în clasament cu 29 de puncte acumulate.

Primele patru echipe obţin dreptul de a participa în turneele intercluburi europene.

În celelalte partide ale etapei a 23-a au fost înregistrate următoarele rezultate: Zaria Bălţi – Dinamo-Auto Tiraspol 1-1, Sfântul Gheorghe Suruceni – Zimbru Chişinău 3-1. Înfrângerea suferită de „zimbri” i-a coborât, în premieră, pe ultimul loc în clasament.

(Reporter I. Robu, editor L. Alcază)

img18009003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!