ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tiraspolul a anunţat în căutare un fost premier şi trei miniştri

15:33 | 24.10.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. Comitetul de anchetă din autoproclamata rmn a iniţiat un dosar penal în cadrul căruia este investigată reţinerea a 30% din pensii şi salariile bugetarilor din regiune, operată în anul 2015. În acest dosar figurează un fost prim-ministru şi trei miniştri ai pretinsului guvern de la Tiraspol, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice locale.

Potrivit unui comunicat, este vorba de foştii aşa-numiţi premier Tatiana Turanskaia şi miniştrii Oxana Bulanova, Maia Parnas şi Elena Ghirjul. Aceste persoane au fost date în căutare.

Totodată, potrivit surselor locale, în rmn, sentinţa poate fi anunţată şi în lipsa acuzaţilor, fără prezenţa acestora la proces.  

Decizia de a reţine până la 30% din pensii şi salariile angajaţilor din sfera bugetară a fost luată de autorităţile nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene în anul 2015, pentru a acoperi o profundă criză financiară în regiunea din stânga Nistrului. Aceasta este considerată de experţi „una dintre cele mai dureroase pentru populaţia regiunii, cu grave repercusiuni pentru cei mai vulnerabili cetăţeni”. Principalul figurant în acest dosar este ex-preşedintele Evgheni Şevciuc.

Evgheni Şevciuc a fost dat în căutare de către administraţia de la Tiraspol, iar pe numele acestuia este eliberat mandat de arest. Ex-preşedintele autoproclamatei rmn nu şi-a recunoscut vina şi a declarat că este nevoit să părăsească Tiraspolul din cauza unui atentat care s-ar pregăti asupra sa. Conform unor medii de informare de la Chişinău, fostul lider de la Tiraspol se află în Rusia.

Anterior, Tiraspolul a anunţat că Evgheni Şevciuc va fi judecat în lipsa acestuia, deoarece la ora actuală fostul lider de la Tiraspol se află peste hotare.

(Reporter L. Grubîi, editror L. Alcază)

img18009535

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!