ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost decernate premiile Academiei de Științe a Moldovei pentru anul 2017

15:23 | 09.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. La Academia de Științe a Moldovei a avut loc astăzi ceremonia de decernare a premiilor instituției pentru anul 2017. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul ședinței festive consacrate Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în fiecare an pe 10 noiembrie, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele AȘM, academicianul Gheorghe Duca a menționat că academiile de științe sunt instituții de consacrare, care apreciază valoarea cercetătorilor, meritocrația lor. ”Drept exemplu este premiul Academiei de Științe a Suediei – Premiul Nobel. Academia de Științe a Moldovei are și ea istoria premiilor sale. Primii laureați ai premiilor AȘM au fost: membrul-corespondent, specialist în istoria Moldovei medievale, geneticianul Kovarski, cei doi frați fizicieni Moscalenco ș.a. Premiile nominale sunt pe domenii și poartă numele unor personalități care și-au adus aportul în domeniul științei”, a subliniat președintele AȘM.

Premiul AȘM în domeniul istoriei și filosofiei ”Alexandru Boldur” a fost decernat doctorului în istorie Valentina Eșanu și academicianului Andrei Eșanu, șeful Secției istorie medievală, cercetător științific superior la Institutul de istorie al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, iar premiul în domeniul chimiei ”Nicolae Gărbălău” - doctorului habilitat Rodica Sturza, profesor universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Directorul Institutului de genetică, fiziologie și protecția plantelor, Vasile Botnari, a obținut premiul în domeniul agricultură ”Ilie Untilă”, doctorul habilitat Gheorghe Postolache, șef de laborator la Grădina Botanică (Institut) – premiul în domeniul biologie și ecologie ”Alexandru Citobaru”,  profesorul universitar Valeriu Dulgheru, șef de departament la Universitatea Tehnică a Moldovei – premiul în domeniul inginerie ”Ion Hăbășescu” și doctorul habilitat Victor Șcerbacov, cercetător științific la Institutul de matematică și informatică – premiul AȘM în domeniul matematică și informatică ”Constantin Sibirschi”.

De premiul AȘM în domeniul social și economic ”Paul Bran” s-a învrednicit profesorul universitar Tatiana Manole, consultant la Institutul național de cercetări economice, de premiul în domeniul drept și științe politice ”Constantin Stere” -  conferențiarul Serghei Sprâncean, secretar științific la Institutul de cercetări juridice și politice și de premiul în domeniul limbă română ”Eugen Coșeriu” -  doctorul în filologie Elena Ungureanu, cercetător științific coordonator la Institutul de filologie română ”B.P. Hasdeu”.

Premiul AȘM în domeniul literatură ”Grigore Vieru” a fost decernat doctorului în filologie Nina Corcinschi, director adjunct la Institutul de filologie română ”B.P. Hasdeu”, premiul pentru tineri cercetători ”Boris Melnic” -  Elenei Gherasim, cercetător științific superior la Institutul de zoologie și premiul pentru promovarea cunoașterii și impactului științei în societate ”Mircea Ciuhrii” – doctorului în psihologie Aurelian Silvestru, director-fondator la Liceul de creativitate și inventică ”Prometeu”.

Ziua Științei este sărbătorită în R. Moldova pe 10 noiembrie, începând cu anul 2010, în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în aceeași zi. Acest demers internațional, inițiat de UNESCO, are drept obiectiv promovarea rolului științei în viața cotidiană a întregii societăți.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img18010061

img18010061

img18010061

img18010061

img18010061

img18010061

img18010061

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!