ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive

14:11 | 29.11.2018 Categorie: Sport

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat astăzi Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, comunică MOLDPRES.

Potrivit Convenţiei, noțiunea ”manipularea în competițiile sportive” se referă la ”meciurile aranjate”, pariurile sportive ilegale și corupția în sport. Documentul are drept scop prevenirea, depistarea, pedepsirea și disciplina privind manipularea rezultatelor sportive, precum și îmbunătățirea schimbului de informații la nivel internațional între autoritățile publice implicate, organizațiile sportive și operatorii de pariuri sportive. Documentul recomandă organizațiilor sportive și organizatorilor de competiții să aplice reguli mai stricte de combatere a corupției în sport, sancțiuni și măsuri disciplinare mai dure. De asemenea, Convenția prevede măsuri de apărare a informatorilor și martorilor.

Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive a fost întocmită la Magglingen/Macolin, Elveția, în septembrie 2014. În cadrul unei conferințe interministeriale, 15 state au semnat respectiva convenție. 

 

 

img18010707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!