ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aproape 800 de persoane s-au infectat cu HIV de la începutul acestui an

11:54 | 30.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Aproape 800 de cazuri noi cu infecția HIV au fost confirmate în Republica Moldova în perioada ianuarie–octombrie curent. Datele au fost făcute publice de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul marcării anual la 1 decembrie a Zilei Mondiale de combatere a SIDA, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, majoritatea persoanelor infectate sunt tineri, iar virusul este transmis cel mai des pe cale sexuală. Totodată, printre bolnavi se regăsesc frecvent și persoane care consumă droguri injectabile. La fel, în jur de 50% de persoane au această infecție, fără ca să cunoască.

În contextul Zilei Mondiale de combatere SIDA, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a lansat o campanie socială cu genericul „Te privește! Privește pe fiecare! - Cunoaște-ți statutul HIV". Acțiunea are scopul de a informa societatea asupra necesității testării la HIV, precum și motivarea pentru o atitudine tolerantă față de persoanele HIV pozitive, întrucât patru din zece persoane care trăiesc cu HIV susțin că sunt discriminate. Totodată, în premieră în Republica Moldova a fost lansată o aplicație online „HIV-Test”, care permite fiecărui doritor, online, să treacă un „test” de verificare a probabilității infectării HIV.

În prezent, 62 de cabinete consultative oferă servicii de consiliere şi testare gratuită a populaţiei. De asemenea, la medicul de familie fiecare își poate face testul gratuit, confidențial și rapid. Totodată, patru Centre sociale au fost deschise în Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol. Acestea oferă asistență și protecție persoanelor afectate de HIV/SIDA. 

Conform datelor ministerului, la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate în total circa 12 mii cazuri de infecție cu HIV.

img18010745

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!