ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rata anuală a inflației a fost în 2018 de peste șapte ori mai mică decât în anul precedent

15:59 | 14.01.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Rata anuală a inflaţiei în Republica Moldova a coborât în anul 2018 la 0,9 la sută, cu mult sub nivelul înregistrat în anul precedent, când indicele prețurilor de consum a fost de 7,3 la sută. Inflația s-a diminuat considerabil, urmare a creșterii prețurilor la: produse alimentare cu 2,2%, mărfurile nealimentare – cu 1,7% și reducerii inflației la  serviciile prestate populaţiei cu 2,3%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES

Este pentru a doua oară în istoria țării când rata inflației este atât de mică. În 2009, indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,4 la sută.

Preţurile de consum în luna decembrie 2018, comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, au avut o tendinţă de creştere mai mare în regiunea de Nord a ţării – cu 1,3 la sută, iar în regiunea de Sud preţurile au crescut – cu 0,3 la sută. În regiunile Centru şi Chişinău tendinţa de creştere a preţurilor a fost de 1,0 la sută şi respectiv 0,8 la sută.

Statisticile oficiale mai arată că indicele preţurilor de consum în decembrie 2018 faţă de noiembrie acelaşi an a constituit 100,5%. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,5 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 1,1 la sută, de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu câte 0,1 la sută la sută.

În Raportul asupra inflaţiei nr. 4, Banca Naţională a Moldovei anticipa că rata anuală a inflației va coborî până la finele anului 2018 până la 1,9 la sută, sub limita inferioară a intervalului de variație de ± 1.5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5 la sută. Pentru primele două trimestre consecutive ale anului 2019, inflația anuală se va afla sub interval, iar la finele anului va urca peste limita superioară a intervalului de variație.

img19000264

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!