ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi a avut un schimb de opinii cu Secretarul General al ONU

11:42 | 24.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. În marja Forumului Economic Mondial de la Davos, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut un schimb de opinii cu Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

În cadrul discuţiilor, şeful diplomaţiei moldoveneşti a afirmat importanţa respectării principiilor dreptului internaţional şi Cartei ONU, care au stat la baza adoptării Rezoluţiei privind retragerea completă şi necondiţionată a trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, a fost comunicată intenţia ţării noastre de a avea o prezenţă mai activă a militarilor moldoveni la operaţiunile de menţinere a păcii sub egida ONU. 

Reiterând importanţa pe care o acordă ONU în procesul de transformare și modernizare a ţării noastre, în beneficiul cetățenilor, Secretarul General ONU a apreciat înalt distincţia medalia „Meritul Diplomatic”, acordată de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Dafinei Gercheva, coordonator rezident ONU în Republica Moldova, în semn de recunoştinţă pentru dedicaţia, liderismul şi devotamentul său.

Secretarul General ONU a salutat decizia Guvernului Republicii Moldova privind deschiderea unor misiuni noi pentru a extinde prezenţa diplomatică a ţării noastre în Africa, America Latină şi Asia, subliniind că aceasta va contribui la consolidarea atât a relaţiilor bilaterale cu statele lumii, cât şi a dialogului multilateral pe arena internaţională.

img19000590

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!