ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salariile angajaților CFM vor fi majorate

12:32 | 02.04.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Circa trei mii de angajați ai întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) vor avea salarii mai mari din luna mai curent. Despre aceasta a anunțat directorul general al întreprinderii Iurii Topala, informează MOLDPRES.

De majorări salariale vor beneficia angajații cu cel mai mic coeficient salarial, printre care se numără muncitorii antrenați în mișcarea trenurilor și repararea materialului rulant. Pentru asta, fondul salarial al CFM va fi majorat cu peste 4 milioane de lei. 

Iurii Topala a precizat că creșterea salariilor a devenit posibilă după ce încasările întreprinderii au crescut în urma sporirii numărului de vagoane, precum și reparația acestora, efectuată în ultimii doi ani. Acesta susține că administrația companiei a reparat peste 400 de vagoane care riscau să ajungă la fier vechi, iar acest lucru a adus un profit de peste 7 milioane de lei în luna martie curent.

De asemenea, șeful de la Calea Ferată a spus că în perioada următoare planifică să atragă și alți agenți economici care să aleagă serviciile CFM și să repare mai multe vagoane. „Aceste acțiuni vor permite majorarea coeficientului salarial și a altor categorii de angajați”, a conchis Topala.

Anterior, au fost majorate salariile pentru mecanicii de locomotivă. În prezent, salariul mediu pe întreprindere ajunge la 4800 de lei, iar fondul salarial al CFM constituie aproape 40 milioane de lei.

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” numără aproximativ 7600 de angajați.

img19002592

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!