ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova consideră că UE și partenerii asociați urmează sa elaboreze o viziune comună privind viitorul cooperării în cadrul PaE

18:22 | 13.05.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Republica Moldova consideră că în cadrul procesului de reflecții despre viitorul Parteneriatului Estic (PaE), partenerii asociați și Uniunea Europeană urmează să elaboreze o viziune comună cu privire la viitorul cooperării, aceasta fiind bazată pe aspirații, ambiții și necesități existente. Declarația a fost făcuta la Bruxelles de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, organizată cu ocazia aniversarii a 10 ani de la lansarea PaE, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE. 

Ministrul Tudor Ulianovschi a punctat că reformele realizate în ultimii 10 ani au făcut vecinii estici mai puternici și mai pregătiți pentru viitor, dar pentru progresul continuu este nevoie de un nou nivel de cooperare între UE și statele partenere, în special, dezvoltarea dialogului între cei trei parteneri asociați cu UE pe subiecte de interes comun. 

În context, șeful diplomației moldovenești a pledat pentru acordarea unei atenții sporite cooperării în sfera securității, implementării proiectelor de conectivitate energetică și în domeniul transporturilor, susținerea dezvoltării sectorului serviciilor, precum și promovării bunei guvernări. 

Totalizând discuțiile purtate în cadrul ministerialei, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate, Federica Mogherini, a emis o declarație în care se menționează că "realizările noastre, precum este comerțul sporit, asocierea politică consolidată, integrarea economică și cooperarea sectorială între UE și țările partenere interesate va servi drept o inspirație pentru progresul continuu în viitor, bazat pe interese reciproce, necesități, priorități comune și o implementare durabilă a reformelor.  Noi trebuie să continuăm o reflecție structurată și să ne angajăm într-un proces de consultații larg și, inclusiv, despre agenda cooperării noastre de viitor, în mod special pentru asigurarea în timp potrivit a pregătirilor substanțiale pentru următorul Summit PaE. Trebuie să demonstrăm determinarea noastră comună de a dezvolta agenda Parteneriatului după 2020, asigurând că împreună vom rămâne mai puternici".

img19003627

img19003627

img19003627

img19003627

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!