ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au început lucrările de reconstrucție a Parcului „Alunelul” din capitală

16:17 | 20.06.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Lucrările de reconstrucție a parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani al capitalei au fost lansate joi, 20 iunie. Acestea vor costa municipalitatea 4,6 mln de lei, transmite MOLDPRES.  

Potrivit Primăriei capitalei, prima etapă pentru reconstrucția parcului „Alunelul” va dura 60 de zile. În acest timp vor fi amenajate aleile zonei de odihnă, precum și pistele pentru bicicliști. Conform proiectului, aleile principale vor fi pavate, iar celelalte vor fi asfaltate. De asemenea, va fi renovată intrarea în parc (și amenajată în pavaj), vor fi instalate borduri noi, iar pe întreg perimetrul parcului va fi amenajată o centură, prevăzută pentru persoanele care practică sportul și bicicliști.

Săptămâna viitoare vor începe și lucrările pentru amenajarea noului grup sanitar. În parcul „Alunelul” va fi primul WC modern, din cele opt pe care le renovează municipalitatea în anul curent în Chișinău.

La etapa a II-a de lucrări urmează a fi instalat iluminatul public și cel decorativ, precum și mobilierul urban, iar la final este planificată amenajarea scenei pentru concerte. Tot în cadrul lucrărilor de reconstrucție a parcului, urmează a fi amenajat un stadion de minifotbal.

La lansarea lucrărilor de reconstrucție a fost prezent și primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu. Acesta a ținut să remarce că reconstrucția parcului „Alunelul” este un frumos cadou pentru locuitorii sectorului Buiucani, care în anul curent împlinește 55 de ani de la întemeiere.

img19004765

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!