Alexandr Esaulenco este noul director SIS
14:34 | 25.06.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Alexandr Esaulenco este noul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Pentru candidatura acestuia au votat marți, 25 iunie, 59 de deputaţi din cei 86 prezenţi la şedinţa parlamentului, comunică MOLDPRES.
Tot în şedinţa plenară de astăzi, noul director SIS a depus jurământul şi l-a propus pe Artur Gumeniuc pentru funcţia de director adjunct al instituţiei.
„Aţi depus jurământ în faţa poporului şi nu a unei majorităţi parlamentare. Contăm pe faptul că angajaţii SIS îşi vor exercita atribuţiile conform legii”, a spus speakerul Zinaida Greceanîi după numirea noului şef la SIS.
Alexandr Esaulenco are 42 de ani şi din noiembrie 2018 a ocupat funcţia de director adjunct al SIS.